x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Akcent a tras un Joker(o)

Akcent a tras un Joker(o)

de Mihai Naie    |    04 Mar 2006   •   00:00
Akcent a tras un Joker(o)

La finalul lui 2005 anuntam o asteptata perioada de glorie pentru Madonna si single-ul "Hung up". Ca doar era vorba de Madonna, nu? Sincer, nu ma asteptam ca in valtoarea inceputului de an nici un single sa nu fie capabil sa o detroneze pe Madonna de pe prima pozitie a Romanian Top 100 Singles Chart timp de 9 (noua) saptamani. Dar asa a fost, iar Madonna va avea, cu aceasta performanta, un loc asigurat in clasamentul de final de an 2006. Schimbarea la varf s-a produs la cea mai recenta editie a clasamentului muzical national, cei care se bucura acum de comfortabilul fotoliu de lider fiind cei de la Akcent. Am mai spus (scris), ca ideea lor de piesa este una castigatoare, chiar daca, la fel ca in cazul unor mai vechi piese Sistem, vocea feminina reprezinta 90% din valoare. Meritul este al trupei si al echipei de producatori, pentru ca au reusit sa gaseasca formula castigatoare. Asadar, pentru prima data in acest an avem un No1 autohton, Akcent - Jokero.

Lucrurile bune nu se opresc aici pentru trupa Akcent. Pentru ei, piesa de fata reprezinta si primul "number one" pe care il au in Romanian Top 100 Singles Chart. Paradoxal, baietii au cunoscut succesul de top mai intai afara (cu varianta in limba engleza a piesei "Dragoste de inchiriat") si apoi in tara lor de bastina. Trebuie sa mentionez ca mult elogiata "Kylie" a stat cinci saptamani pe pozitia secunda in clasamentul nostru, neprimind in toata aceasta perioada numarul de difuzari necesar pentru a putea urca acea ultima pozitie. Poate posturile de radio din Romania au avut nevoie de confirmarea succesului international al pieselor Akcent pentru a fi convinse sa mai "pompeze" putin in numarul de difuzari acordat trupei. Sau, poate, pur si simplu, "Jokero" este mai buna decat "Dragoste de inchiriat". Nu vreau sa fiu rau cu baietii de la Akcent, dar eu cred ca este vorba de a doua varianta. Pentru ei, "Jokero" a fost, ca la jocurile de carti din copilarie, "jolly joker"-ul de care au avut nevoie ca sa castige "partida".

×
Subiecte în articol: cultura akcent