x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Al Di Meola Live

Al Di Meola Live

de Alex Revenco    |    16 Sep 2007   •   00:00
Al Di Meola Live

Intre concertul de la Erevan şi cel de la teatrul Keswick din Philadelphia, faimosul chitarist american face o escală la Bucureşti.

Show privat - pentru a patra oară in Romănia

Intre concertul de la Erevan şi cel de la teatrul Keswick din Philadelphia, faimosul chitarist american face o escală la Bucureşti.

In urmă cu şapte ani, Al Di Meola şi-a prezentat proiectul World Symphonia pe scena Sălii Palatului din Capitală, in cadrul Festivalului Internaţional de Chitară Clasică - Bucureşti 2000. "Am cutreierat toată lumea, dar nicăieri nu am fost primit cu atăta căldură. Ce pot să spun? Publicul romănesc m-a făcut fericit cu aplauzele pe care mi le-a dăruit. Mă bucur că am putut cănta pentru un popor atăt de incercat, cu o istorie atăt de zbuciumată, de aceea in seara aceasta am căntat mai mult decăt imi propusesem, pentru că publicul romănesc a fost cu totul special", spunea după concert Al Di Meola.

Â

INAINTE DE TURNEU. Şi pentru că s-a simţit extraordinar de bine in faţa publicului de la noi, de atunci marele chitarist nu a refuzat nici o ofertă venită din Romănia. Astfel, anul trecut a căntat la Timişoara, la Plai Festival, iar in vara acestui an a onorat şi invitaţia venită de la Satu-Mare, pentru a participa la Samfest 2007. Şi, inainte de turneul pe care il va efectua in Statele Unite, in această seară, impreună cu Gumbi Ortiz - cajon & Fausto Beccalossi - acordeon, Al Di Meola concertează la Eurisko 10 ani, intr-un show privat.

×
Subiecte în articol: cultura