Este o comedie contemporană, jucată cu foarte multă naturalețe de Emilia Popescu, Marius Manole, Raluca Aprodu, Ștefan Iancu, Alin Florea și Cătălina Mihai, care aduce în fața publicului o confruntare a tipologiilor umane, într-o adevărată radiografie a societății românești. Personajele, reprezentând tipologii adesea întâlnite în societatea contemporană, se transformă, pornind de la o situație neașteptată care le dă viețile peste cap. Tatăl care a dispărut, plecând, de fapt, cu amanta mult mai tânără, fără măcar să-și anunțe familia că a luat decizia de a-și schimba viața, e singurul absent din poveste, iar absența lui este exact ceea ce trebuia pentru ca toți ceilalți membri ai familiei să poată evolua către noul lor statut.
Premiera piesei „Antriportret de familie”, de Ștefan Iancu, în regia lui Alex Bogdan, a avut loc la TNB în iulie 2025, dar încă este pe lista preferințelor publicului. Scenaristul- tânărul actor Ștefan Iancu, cel care îl interpretează pe Sebastian, mezinul familiei Niculescu - a pornit de la un workshop de dramaturgie, cu trei ani în urmă, coordonat de Mimi Brănescu, la TNB.
![]()
Acesta a dezvăluit presei, după premiera din vara anului trecut, că intenția a fost de a afla ceva mai multe despre un subiect care-l pasiona, dar apoi a simțit că vrea să facă și altceva, în afară de actorie și și-a propus să scrie ceva care să încununeze toate eforturile lui de până atunci.
Povestea familiei Niculescu este una asemenea multora: după 35 de ani de căsnicie și după ce au reușit să treacă împreună peste toate greutățile vieții și au depășit perioada de sărăcie, soții Niculescu se despart... dar nu oricum, ci printr-o situație tragicomică. O dispariție bruscă a tatălui de familie, „stâlpul casei” și patron de firmă, de care depindeau, până atunci, toți ceilalți, introduce intriga principală a poveștii, dând fiecărui personaj un prilej perfect pentru a-și manifesta personalitatea până atunci ascunsă.
Dramele feminine din societatea contemporană
Mama rămasă singură, femeie ajunsă la a doua tinerețe, își descoperă nevoia de afecțiune și se hotărăște să facă de-acum și pentru ea ceea ce a făcut doar pentru ceilalți, în ultimii 15 ani, fără a avea curajul să vorbească, până atunci, de nevoile și dorințele ei. Inițial este furioasă pe soțul plecat, fără niciun bilet cu explicații, dar recunoaște că ar fi vrut să facă și ea asta, dacă el nu i-ar fi luat-o înainte. Doamna Niculescu întruchipează drama interioară a multor femei care nu și-au putut trăi viața așa cum și-ar fi dorit, dar care, într-o nouă conjunctură ce devine comică, reușește să „prindă ultimul tren”.
Situația rezolvă și problemele de cuplu ale celor doi fii ai familiei Niculescu: fiul cel mare își duce la apogeu egoismul și tendințele de manipulare a celorlalți în beneficiul propriu, dar primește „o palmă” de la viață, învățându-și lecția și redevenind, în final, băiatul bun. Într-o serie de conflicte interminabile cu toți ceilalți, după ce încearcă să preia rolul tatălui dispărut, atribuindu-și conducerea firmei familiei și mințindu-și mama, fratele și iubita, fiul cel mare ajunge să fie descoperit și pierde tot.
Conflictual și zeflemitor, aproape că o pierde și pe singura femeia care îl iubește, dar prinde și el „ultimul tren”, când înțelege de ce trebuie să-și calce pe orgoliu și să fugă după ea, atunci când aceasta cedează și pleacă. Diana, logodnica lui, poartă drama femeii care nu poate avea copii. Diagnosticată cu endometrioză, trebuie să se lupte mai ales cu lipsa totală de înțelegere și compasiune din partea iubitului ei egoist, până când acesta ajunge să-și dea seama că dorința lui de a avea neapărat un copil nu poate fi satisfăcută.
Dincolo de superficialitatea aparentă
Analiza categoriilor umane din societatea contemporană are avantajul de a expune mai multe generații, cu problemele și frământările lor, dar cu final fericit, în timp ce toate conflictele ce par a fi de nerezolvat, se transformă în scene comice care mută atenția publicului de la drama contemporană către rezolvările ce pot veni oricând, în mod neașteptat. Conflictele sunt estompate imediat prin comicul de limbaj și de situație, iar bătaia dintre personaje nu se termină la spital, ci e oprită la timp, prin revenirea la dialog.
Fiul cel mic e personajul care întruchipează superficialitatea tânărului de 20 de ani, fără „busolă”, fără direcție, într-o societate care nu-l asimilează și în care nu se regăsește, având aceeași problemă de lipsă de adaptabilitate și acasă, și acolo unde ar vrea să se angajeze, și în relațiile de cuplu.
Personajul provoacă cele mai comice scene de la începutul piesei, fiind lovit, aparent dintr-o întâmplare nefericită, de o mașină de lux. Nu era la volanul mașinii lui, pentru că vânduse... Era trotinetistul din trafic, cel pe care îl înjură toți șoferii. De data aceasta, „a reușit” să facă daune unui bolid de 100.000 de euro și va trebui să plătească reparațiile. Dar tot el e cel mai vătămat și suferă fără să se plângă. De fapt, tânărul ascunde un secret față de familia care nu-l înțelege, chiar dacă îl susține financiar: chiar el își regizase accidentul, pentru a face rost de bani.
După o serie lungă de situații comice, mezinul familiei ajunge să-și înțeleagă și el lecțiile de viață și se maturizează, reușind să-și găsească și jumătatea. Iar jumătatea lui ascunde și mai multe secrete în spatele unei aparente superficialități absolute – bloggerița plină de bani de fapt mergea cu o mașină închiriată, ca să adune „like-uri” și urmăritori pe Instagram, dar în familia ei avea grijă de câinii fără stăpân, împreună cu mama ei, care înființase un adăpost.
Finalul e fericit pentru toate personajele, situațiile aparent fără ieșire găsindu-și rezolvări neașteptate. „Antiportret de Familie” e o comedie reușită, foarte realistă, foarte contemporană și foarte gustată de public, ce mai poate fi văzută la TNB și la Craiova, fiind o adevărată revelație a teatrului românesc, atât pentru critici, cât și pentru publicul larg.


