x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Astăzi descoperim ce mai este nou în artă!

Astăzi descoperim ce mai este nou în artă!

de Magdalena Popa Buluc    |    20 Mar 2023   •   17:13
Astăzi descoperim ce mai este nou în artă!

Supercontemporanăăă? Da, ai citit bine. Azi avem program de artă Supercontemporană. Este arta creată de artiștii tineri, ce remixează curente și idei, ar trebui privită cu mintea (super)deschisă și înțeleasă pe măsură, pentru că e arta momentului.

Noua generație de artiști e pe scenă la Art Safari, în expoziția „Young Blood 2.0. Ce este nou în artă?”, curator Mihai Zgondoiu. 65 de artiști din marile orașe ale României, dar și din Republica Moldova, se regăsesc la Palatul Dacia-România. De la picturi, video art, artă digitală, până la instalații, obiect și artă textilă, cu siguranță pe gustul publicului tânăr, dar și al celui curios. Expoziția este realizată în parteneriat cu Institutul Cultural Român.

„Expoziția « Young Blood 2.0. Ce este nou în artă? », susținută de Institutul Cultural Român la ediția din acest an a Art Safari, un eveniment care și-a câștigat un loc atât de bine recunoscut în domeniul artelor din România, oferă tinerilor artiști un cadru foarte potrivit pentru afirmare. Ne dorim ca această secțiune expozițională, o manifestare contemporană a spațiului cultural comun al României și Republicii Moldova, să poată fi prezentată și publicului din străinătate.” - Liviu Jicman, președintele Institutului Cultural Român.

 

Mara Mattioli, Rootless

Artista Marta Mattioli ilustrează una din temele ardente ale prezentului: relația cu tehnologia aflată într-o continuă dezvoltare, platformele de social media, falsa senzație de apropiere pe care ne-o conferă acestea și sentimentele mediate de device-uri. Realitatea reprezentată în lucrările sale este un hibrid între organic și digital.

RANGA, RAT AT

Care este animalul tău preferat? Alexandru Ranga expune la Art Safari o instalație compusă din 15 șobolani din metal. Da, ați citit bine! Artistul prezintă de câțiva ani aceste animale renegate de multă lume și mărturisește că nu se satură să admire diferitele senzații pe care le produc în rândul publicului care interacționează cu arta sa.

 

Un cactus, un copac și o artistă.

„Lucrarea înfățișează un cactus plantat într-un ghiveci, scos la vânzare în fața unei vitrine pe lângă care am trecut, la un preț foarte mare. Contextul unei societăți care pune constant natura în pericol!” - Emma Păvăloaia.

Pentru și mai multă artă Supercontemporană, vizitați Art Safari! Nu este niciodată în exces

 

×
Subiecte în articol: Art Safari 2023 Mara Mattioli