x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Atomic devine TV K-lumea

Atomic devine TV K-lumea

25 Iun 2004   •   00:00

CULTURA/MASS-MEDIA

Cel care a fost primul post muzical romanesc de televiziune, Atomic TV, vrea sa-si schimbe imaginea. De sambata aceasta, 26 iunie, in loc de Atomic veti vedea pe televizor un nou post: TV K-lumea. De fapt este aceeasi Marie cu alta palarie.
CRISTINA OLOGEANU

Pentru ca s-a deschis sezonul rebrandingului televiziunilor (schimbarii de imagine), cei de la Atomic TV vor si ei sa vina cu o noua fata. Astfel, s-a schimbat tot ce se putea schimba pentru a scapa de "eticheta" de post tv de manele. Cei de la Atomic vor schimba denumirea postului, sigla, sloganul, criteriile de selectie a videoclipurilor, oamenii (doar o parte dintre ei) si chiar emisiunile. "Vor disparea videoclipurile asa-zise de duzina, vom fi mai severi in selectarea lor", a declarat Stelian Nanian, directorul de programe al TV K-lumea. Cu toate acestea, vor fi difuzati in continuare artistii "patati", dar care vin cu videoclipuri si muzica de calitate. Un astfel de exemplu ar fi noul videoclip al lui Costi Ionita pentru o piesa stil rap si nicidecum manea.

Costuri. Aceasta schimbare a fost realizata in colaborare cu Cable Direct, companie care mai lucreaza cu Discovery Channel si cu Fox Kids. Costul intregii "operatii estetice" se invarte undeva in jurul cifrei de 70.000 de euro. Noul canal nu se va mai implica in producerea de videoclipuri, asa cum s-a intamplat in urma cu 6 ani, cand Atomic a aparut pe piata. La conferinta de presa au venit si reprezentantii a doua trupe d-ale casei: ZOB si Vank. Daca Vank a fost prima trupa difuzata de Atomic, ZOB va mai fi printre primele exclusivitati in materie de videoclipuri de la TV K-lumea.

Oameni si emisiuni

Una dintre achizitiile cu greutate in materie de VJ este maratonistul Cristi Preda, alias Capitanul Vijelie, care a incercat sa doboare recordul de emitere in FM. Acesta va deveni vocea oficiala a postului si va realiza "20 k lumea top". VJ Andrei este veteranul echipei, acesta fiind pe baricade de aproape doi ani. Cei noi vor fi: VJ Razvan si VJ Ruxandra.

Schimbarea nu se putea produce fara a se slefui si emisiunile. Astfel, se vor relua emisiuni consacrate precum "Rockada" si "Atomic Cafe". Dintre cele noi vor face parte: "Chic&Style" (o emisiune despre moda) si "20 k lumea top" (un top al celor mai bune 20 de videoclipuri romanesti). Si pentru ca se poarta realizarea emisiunilor de la malul marii, si cei de la TV K-lumea se vor conforma. Se va transmite din Neptun, Jupiter, Costinesti si Mamaia.
×
Subiecte în articol: arte atomic