Belu, nu te misca, tragem!

E pe marile ecrane un film care se numeste "Nu te misca" si o are in rolul principal pe Penelope Cruz, uratita dupa modelele Nicole Kidman, Charlize Theron (ambele castigatoare de Oscar pentru roluri in care si-au mutilat fizionomia). Dincolo de smecheria publicitara cu machiajul Penelopei, pelicula mai are lucruri despre care sa poti vorbi. E o poveste despre dragoste si mila, despre tradari si umilinte, despre secrete care ies la iveala dintr-un joc al sortii si al intamplarii. Intr-un fel, filmul vorbeste despre aceleasi emotii si situatii pe care le infrunta Octavian Belu zilele acestea.

De cate ori aud vesti noi despre anchetarea antrenorului de gimnastica, mi se pare ca o voce din off striga: "Belu si Bitang, nu miscati! Stati acolo drepti, la perete, ca sa tragem mai bine in voi. Sa nu ratam nici o bucatica din sufletul vostru. Sa nu pierdem nici unul din gloantele noastre pretioase, aducatoare de audienta".

Nu am pregatirea necesara sa judec cat e de buna relatia pe care o au cei doi cu elevele lor. Vreau doar sa scriu ceva ce, in valtoarea evenimentelor, au uitat altii sa spuna.

La nivelul competitional la care se lupta gimnastele romance diferenta intre sportive si campioanele adevarate este data de puterea mintii. Invinge cea care are nervii cei mai tari, care se poate stapani cel mai bine, care nu simte emotiile mizei medaliei de aur. Si pentru ca o copila de 15-16 ani sa invete sa-si controleze asemenea emotii e nevoie nu doar de un tehnician iscusit, ci si de un maestru psiholog.

Amintiti-va de emisiunea lui Marius Tuca, de anul trecut, imediat dupa Olimpiada. Sampania curgea si fetele uitasera pentru o clipa toate sacrificiile de peste an. Doar Belu era la fel de concentrat ca intotdeauna si atragea atentia asupra clipelor in care fetele vor sa renunte la competitie pentru ca statul le asigura, o data cu rasplata medaliei, banii pentru un trai decent. Oamenii care stau astazi cu pusca la ochi ar fi trebuit sa inteleaga ca Belu nu lasa niciodata garda jos si ca se foloseste de orice intamplare ca sa-si motiveze elevele sa mearga mai departe. Si ar fi trebuit sa se incline in fata perseverentei sale. Oameni care striga astazi "nu te misca, tragem" ar fi trebuit sa se gandeasca cata tulburare pot aduce aceste evenimente in mintea unor copile pentru care Belu e si tata, si antrenor. Mintea care va face diferenta pe podium.

Zilele trecute erau contabilizate castigurile financiare ale celor doi antrenori. Cu un limbaj care amintea de experti contabili ni s-a explicat care e venitul pe an al lui Octavian Belu, foarte mic dupa standardele… fotbalistilor, spre exemplu. N-am vazut insa nici un expert care sa ne spuna care a fost castigul emotional al fiecarui roman care a stat in fata micului ecran si a strigat la fiecare aterizare a micutelor sportive "nu te misca!". Cate lacrimi de bucurie s-au strans in colturile ochilor la intonarea imnului pentru campioane. Sau cat ar fi trebuit sa cheltuiasca orice guvern pentru a obtine la fel de multa publicitate Romaniei.

Dupa reperele mele, de persoana mai preocupata de carti decat de legi, ceea ce se intampla e de un absurd absolut. Lupta cu coruptia a inceput cu antrenorul care are marea vina de a fi facut campioane din zeci de copile. Iar ai nostri, care s-au grabit sa faca manifestari spontane (flash mob-uri) pentru a inlatura politicieni sau directori de ziare, nu s-au gandit niciodata sa iasa in strada sa-si arate respectul pentru munca si puterea mintii oamenilor care i-au facut sa se simta bine ca sunt romani. Care le-au dus tara in buletinele de stiri ale televiziunilor lumii. Romanii nu s-au adunat niciodata in strada, sa le cante la unison melodia pe care, la Olimpiada sau Campionate Mondiale, ei o transforma in slagar: Imnul national. Ca de fiecare data cand ar fi trebuit sa luam atitudine, noi - romanii - am ramas nemiscati in fata micilor ecrane, uitandu-ne cu gura cascata cum se reflecta propria noastra prostie pe sticla. Mi-e rusine si sunt dezamagita. Iesim in strada?