Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Peste 200 de spectacole în 50 de ani de când apare pe afiş ca regizor. Nu-i place să i se spună maestre, fiindcă îl face mai bătrân. "Oricum sunt. Dacă mi se mai spune şi maestre...! – mărturiseşte zâmbind Biţu Fălticineanu. După poveştile mele, ar trebui să am 103 ani. Dar m-am născut în 1935". Am avut şansa de a călători cu bilet de favor prin viaţa renumitului regizor de revistă. Nici nu ştiu când au trecut cele două ceasuri... Poveştile sunt fascinante. Deşi totul pare o ficţiune, personajele sunt reale.
"Primul meu spectacol de revistă - mă rog, de estradă, aşa se numea pe atunci - a fost când eram elev de liceu, la Iaşi. La finalul fiecărui an se făceau serbări, iar mie mi-a venit să fac spectacolul: «Liceul se amuză şi învaţă». Şi am avut succes. Combinasem texte din cupletele lui Constantin Tănase. Bunicii mei, în timpul primului război mondial, au fost gazde, timp de doi ani şi jumătate, familiei Tănase, care se refugiase de la Bucureşti la Iaşi. Bunicii şi Tănase s-au împrietenit la cataramă. El i-a spus viitoarei mele mame că, oricând trupa va fi în turneu la Iaşi, toată familia va avea bilete de favoare, ca să intre gratis la orice spectacol. Părinţii mei, care între timp m-au avut pe mine, nu puteau să mă lase singur acasă, aşa că mă luau cu ei, la estradă, încă de la 4 ani.
Mergeau în culise să vorbească cu domnul şi cu doamna Tănase. Iar pe mine mă uluia cum cobora fundalul, cum se ridica decorul, în timp ce balerinele mă ciupeau de faţă... Văzând de două ori pe an aceste «reviste» se pare că s-a întipărit în mine acest microb. În plus, mătuşa mea era căsătorită cu un poet ieşean, pe vremea aceea destul de celebru – Mihai Codreanu. Acesta fusese numit director la Teatrul Naţional. Părinţii aveau permanent locuri rezervate. Dar, când am vrut să fac şi eu teatru, mama şi tata nici nu au vrut să audă. Îi făceam de ruşine în oraş. Ei voiau să mă vadă avocat. Mi-a venit ideea să le spun că un avocat trebuie să aibă dicţiune, să impresioneze, să joace. Şi atunci mi-au permis să fac şi Conservatorul la Iaşi, unde am devenit prieten cu Tamara Buciuceanu..."
Biţu Fălticineanu a primit roluri de june prim comic la Naţionalul ieşean. Avea succes, dar s-a hotărât să părăsească meseria de actor. Aşa i se arătase. "Stăteam în cameră cu un regizor care era foarte important pe atunci. Monta "Căruţa cu paiaţe"... Eu aveam un rol de de june american şi trebuia să vorbesc foarte serios cu patronul. Colegul meu de cameră era în culise, scotea limba... Nu m-am putut abţine, m-a bufnit râsul şi s-a ales praful de tot actul! Altă dată, când mie îmi venea rândul să-mi spun replica, din sală a ţâşnit un câine pe scenă şi direct la picioarele mele s-a înfipt. S-a lăsat cortina. S-a reluat piesa! Acesta a fost al doilea semn că trebuia să mă las de actorie. Şi a treia întâmplare care a pus capac a fost când jucam într-o piesă rusească a cărei acţiuni se desfăşura într-un colhoz. Eu aveam două replici. Iar Nicolae Şubă avea de spus: "Când aud cântecul ăsta îmi dau seama ce bine este acum şi ce prost era înainte". Numai că a spus invers. Iar eu mi-am rostit replica: "Formidabil!". Urmarea: eu am fost cel pedepsit, Şubă a fost scos la pensie, iar spectacolul nu s-a mai reluat".
Zarurile fuseseră aruncate. Biţu Fălticineanu a primit telefon de la Bucureşti să vină negreşit să dea examen pentru postul de asistent de regie de la Teatrul Armatei (aşa se numea atunci Teatrul Nottara). Curat noroc! "Regizorul era Nicuşor Constantinescu, un mare maestru al genului. Proba practică: soţul vine acasă şi dă peste amant. Şi iese scandal. Le-am dat ideea să pună o masă, iar amantul să se ascundă sub ea şi când voia să fugă, să ia şi masa după el. N-au vrut să asculte de mine! Însă, a doua zi, îi spun lui Antonescu (Cărăbuş): domnule, sunteţi un mare actor şi ieri aţi avut o idee genială, să vă băgaţi sub masă... "Eu am avut-o?" – mă întreabă. Iar eu i-am spus senin: "Da". Şi acum mai folosesc această tactică..."
În 1967, când Mircea Crişan nu s-a mai întors în ţară din turneu, teatrul de estradă era în dificultate cu sala de pe Calea Victoriei... Lipsea cu desăvârşire vedeta! La Savoy juca Horia Şerbănescu. "L-am luat atunci pe Puiu Călinescu. Era foarte dificil! M-am făcut luntre şi punte şi m-am împrietenit cu el. Am început o serie de spectacole cu Puiu şi am rupt gura târgului. Nu trebuia să spună nimic. Când era pe scenă, făcea nişte fente, strâmbături, iar lumea se tăvălea de râs. Era unicat. Era foarte iubit de public, deşi era tare neplăcut în afara scenei. Când i se punea capsa, dădea telefon noaptea şi îmi spunea: "Nu mai joc mâine seară. Nu m-a salutat fata a treia din balet". Într-o seară, l-am condus până acasă. Băuserăm câteva beri la Salonul spaniol. Puiu se pilise şi l-am luat de braţ să-l duc spre Gara de Nord, unde stătea. Străzile, pustii... Aud în spate paşi. "Puiu, e cineva în spate". "Şi ce facem?". "Nu ştiu!". "Stai o secundă, mă întorc eu să văd cine e". Şi se întoarce. Se aud două voci de puşlamale, care aveau acolo sectorul de lucru: "Nea Puiule, matale eşti, iartă-ne, voiam să te furăm!". Şi băieţii au devenit escorta noastră, să nu păţim ceva...".
Era să o păţească Grădina Boema, din cauza unui congres la care au fost invitaţi ziarişti din toată lumea. Cum aşa? "Grădina Boema era lângă Restaurantul Cina. Fiind un congres internaţional, au fost invitaţi foarte mulţi oameni importanţi. Şoferul tovarăşului Ceauşescu, aşteptând-o pe ea să iasă de la o şedinţă de la CC, a venit alături, la Grădină, să se amuze. În drumul spre casă, i-a povestit Tovarăşei ce băşcălie e acolo şi ce tare s-a distrat! Rezultatul: am fost somaţi să oprim spectacolul. La care eu zic: "Stimaţi tovarăşi, ce facem?, noi am vândut biletele pe o săptămână. Se vor aduna 1.150 de oameni în fiecare seară - asta era capacitatea sălii - şi ne vor întreba de ce nu jucăm? Iar Grădina Boema e lângă Comitet. Bucureştiul e plin de ziarişti şi se va crede că este o manifestaţie ostilă! Şi s-a decis să tăiem. Numai că Stela nu a vrut să scoatem nimic. Au venit trei tovarăşi activişti pe care i-am pus în fundul sălii, nu mai aveam deloc locuri. Iar eu le distrăgeam atenţia de fiecare dată când urmau replicile cu probleme. Şi aşa am scăpat Boema!". "Totul este ca-nainte,/ De belele n-am trecut,/ Se trag sforile, se minte,/ Şi cu asta ce-am făcut?// Se urzesc pe-ascuns vendete,/ Cum nicicând nu s-a văzut,/ Ţara-i plină de vedete,/ Şi cu asta ce-am făcut?", spunea Constantin Tănase în secolul trecut. Biţu Fălticineanu regizează şi astăzi la Teatrul de Revistă "Constantin Tănase". "Aplauze, aplauze"... Chiar aşa se numeşte spectacolul în care joacă Alexandru Arşinel şi Stela Popescu. Şi primesc aplauze, aplauze, la scenă deschisă.
Citește pe Antena3.ro
