C(RAMPE) - O decizie

Am auzit o ştire interesantă luni seara la televizor şi m-am gândit că poate aţi pierdut-o, drept pentru care. În ştire zicea aşa (bine, era, de fapt, interevenţia în direct a unei fete, o re­porteriţă, desigur, care, nu-i aşa, transmitea, de la faţa locului). Cică "Decizia Consiliului Naţional a fost să nu ia nicio decizie, prin urmare, s-a decis...". N-am mai stat să văd ce s-a decis, pentru că, oricum, dacă decizia a fost să nu se ia nicio decizie, atunci, de bună seamă că decizia care s-a luat a fost de fapt tocmai asta, să nu se ia nicio decizie, aşa că.

Am auzit o ştire interesantă luni seara la televizor şi m-am gândit că poate aţi pierdut-o, drept pentru care. În ştire zicea aşa (bine, era, de fapt, interevenţia în direct a unei fete, o re­porteriţă, desigur, care, nu-i aşa, transmitea, de la faţa locului). Cică "Decizia Consiliului Naţional a fost să nu ia nicio decizie, prin urmare, s-a decis...". N-am mai stat să văd ce s-a decis, pentru că, oricum, dacă decizia a fost să nu se ia nicio decizie, atunci, de bună seamă că decizia care s-a luat a fost de fapt tocmai asta, să nu se ia nicio decizie, aşa că.

Înclin să cred că reporterii de televiziune sunt o specie cu totul şi cu totul şi cu totul, dar cu totul şi cu totul aparte. În sensul că ei sunt cu totul şi cu totul de aur. Ca găina aia din poveste sau ce animal era ăla. Sau poate doar oul, nu mai ţin minte, oricum, era ceva din aur. Ei ar putea să participe (şi să şi câştige!) lejer la concursuri de umor, mai ales că se bucură de acest dar extrem de rar, şi anume umorul involuntar. E nedrept! Unii se caută cu orele prin creier să găsească ceva de râs şi ăştia poc, odată ţi-o trag şi te binedispun pe toată seara. Mai nasol e că trebuie să fii pe fază, că altfel n-ai făcut nimic. Am mai reţinut una, colosală, tot a unui reporter, citez riguros: "Această taxă este benevolă, dar obligatorie". Băi, că dacă stai să te gândeşti mai bine, nici nu-ţi mai vine să râzi, îţi vine să te apuci să te gândeşti şi să-ţi dai seama că un lucru oarecare ar putea să fie la fel de benevol pe cât este de obligatoriu. La fel cu a lua decizia de a nu lua nicio de­ci­zie. A nu lua nicio decizie tot se cheamă că ai luat o deci­zie, oricât de paradoxal ar suna. "N-am luat nicio decizie" e diferit de "Am luat decizia de a nu lua nicio decizie", iar un lucru pe care-l faci benevol, poate, da, poate, nu vă miraţi, să fie, în acelaşi timp, obligatoriu. Păi n-are românul vorba aia, "dacă-i musai, cu plăcere"? Într-un fel pleci de la serviciu când ai luat decizia de a nu lua nicio decizie şi într-alt fel pleci de la serviciu când n-ai luat nicio decizie. Dacă ai decis să nu de­ci­zi se cheamă că tot ai făcut ceva astăzi la serviciu, pe câtă vre­­me dacă stai aşa şi-o mermeleşti, se cheamă că freci men­ta pe banii contribuabilului asudat. Şi nu-i normal. La fel şi reporterul. Dacă zice că subiectul lui a decis să nu decidă tot are senzaţia că nu s-a cărat degeaba din redacţie, unde e cald şi bine şi n-a plecat telelee-lee aiurea pe teren ca să nu decidă nimeni nimic. Vedeţi? E benevol. Dar obligatoriu.