Ceva de dulce

Am incercat si eu sa ma uit la desenele alea animate, in care toate personajele bune sunt foarte frumoase si personajele rele fie sunt imbracate in negru, fie au o masca pe fata, fie sunt hidoase rau de tot. De obicei, personajele bune sunt si foarte puternice si au un sistem moral ceva de speriat. Nu s-ar delimita de principiile lor sanatoase nici cu slujbe!

Dar nu asta vreau eu sa zic aici. Eu aici vreau sa zic ceva de dulce despre vocile romanilor care dubleaza desenele animate. Stimati telespectatori si oameni buni, remarcati, va rog, dictia aceasta perfecta, vocea fara nici o inflexiune, nu tu un "sus", nu tu un "jos", nu tu o strambatura, nu tu o fandoseala, nu tu un zvac, nu tu nimic!

Mi-as dori foarte mult sa cunosc o voce d-asta, sa vad daca in halu’ asta vorbesc si cand nu inregistreaza. "Cand se rade de mine simt ca ex-plodez" (cititi, va rog, chestia asta deschizand toata gura si exploatand la maximum toti muschii faciali cu care v-a inzestrat Dumnezeu, ca si cum ati musca in permanenta, ca atunci cand incercati sa vorbiti fara sa faceti uz de corzile vocale, cum vorbesc surdo-mutii, sau, pur si simplu, ce sa ma mai complic atata, cu toata gura).

Dar ce zic eu? Mai bine dati odata pe Pro Cinema cand se produc desenele-astea ca sa auziti cu propriile urechi. Cel mai enervant si mai enervant este atunci cand se pronunta "s"-ul. "S"! Aceasta consoana atat de simpatica in esenta ei! O floricica! Ei bine, bestiile alea de voci au reusit sa mi-o faca extrem de antipatica, apasand intr-un fel odios pe ea, asa, aiurea-n tramvai, fara sa-i faca nimic.

"Ssssi tu ai puteri?", intreaba una, care sunt convinsa ca-l mai dubleaza si pe Dexter, saracu’. Ce poti sa faci decat sa te strambi tot cand auzi asa ceva?

Nu-mi pot imagina pentru nimic in lume cum vorbesc oamenii aia cand ies de la munca. "Drraga, mi-este o foame de nu te vad" (va rog, cititi asta, daca, bineinteles, puteti sa fiti atat de liniari ca astia, cum v-am spus mai sus). "Da. Sssi mi e. Asss dorrri foarrrrte mult sa merrr gem sa mancam undeva." "Dar unde?" "Hmmm... Lasa asta pe mine." "Darrr unde ma duci? Ah, lasa-ma." "Ce, ti s-a urat cu binele? Daca ti-am zis ca te duc undeva, ai incrrrrrederre in mine." "Ah, imi suna telefonul. Trebuie sa plec. Vorbim mai tarziu. La revedere." "Darrr...." "Nici un dar, la revedere." "La revedere. Ne vedem maine sa-l chilarim pe Dexter cu vocea noastra de toata jena si cu intonatia noastra plicticoasa, bine?" "Ah, si eu abia astept sa-mi pun vocea peste bunaciunea aia de Johnny Brrrravo, ca prea o zic misto prostii aia de americani." "Ha, ha! Ce personaje rrrrele suntem!"