x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale CineMagia.ro aduce în premieră “The Summer in Winter”

CineMagia.ro aduce în premieră “The Summer in Winter”

de Mihai Stirbu    |    10 Apr 2008   •   00:00

CineMagia.ro organizează în premieră la Bucureşti, proiecţia filmului “The Summer in Winter/L'Estate d'Inverno”.

CineMagia.ro organizează în premieră la Bucureşti, proiecţia filmului “The Summer in Winter/L'Estate d'Inverno”. 


În regia lui Davide Sibaldi, filmul a cîştigat anul acesta Festivalul European al Filmului Independent ÉCU. Proiecţia unică va avea loc joi, 10 aprilie 2008, începînd cu ora 19.00 la Cinemateca Union.

Filmul pare o călătorie prin viaţă, făcută - însă - cu o mască purtată pentru a ascunde frica. Povestea este centrată în jurul personajului feminin care pare să se ascundă, ori să încerce a afla cine este cu adevărat – pierdută fiind undeva între maturizare şi îmbătrînire. Ritmul producţiei aminteşte de cum însăşi viaţa curge şi zboară, trecerea timpului afectîndu-i pe toţi. “Acest film reprezintă cu adevărat spiritul filmului independent şi e spectaculos ca execuţie, ca poveste – fiind cea mai “adîncă şi verticală” poveste din festival, cu cele mai bune personaje”, a declarat regizorul Cătălin Leescu, unul dintre cei şapte membri ai Juriului ÉCU şi cel care a înmînat Marele Premiu regizorului italian Davide Sibaldi. După vizionare, regizorul Cătălin Leescu va răspunde întrebărilor publicului legate de film.

“The Summer in Winter” s-a filmat în cinci zile, cu un buget de aproximativ 40.000 de euro. Davide Sibaldi a scris scenariul în două luni, pe cînd avea 18 ani. Timp de trei ani, Sibaldi a căutat finanţare pentru acest proiect. În 2008 l-a turnat şi l-a trimis la Festivalul European al Filmului Independent ÉCU, unde a obţinut şi marele premiu. Pia Lanciotti, interpreta personajului principal, a obţinut, la acelaşi festival, Premiul pentru Cea mai bună actriţă. Vizionarea este deschisă publicului larg, în limita locurilor disponibile.

 

×
Subiecte în articol: arte