Despre gagici misto si-un ghiul pe degetul mic

Am vazut in reluare la Kensky un nene care arata asa de cand il stiu, adica de foarte multa vreme, adica de pe cand fiinta nu era, nici nefiinta. Nenea canta aceeasi melodie de succes cu care mi-a incantat copilaria, pubertatea si chiar primii ani ai adolescentei mele din preperioada rock albastru, si anume "Fetite dulci ca-n Bucuresti, in toata lumea nu gasesti". Nenea asta avea pe degetul mic al mainii cu care tinea microfonul un... un.... cum sa-i zic la porcaria aia din aur masiv cu o piatra aruncata asa, aiurea-n tramvai... un... aaa... un ineloi. Adica, mai pe romaneste, un ghiul. Hmm... mosii astia pe masura ce-mbatranesc se scrantesc din ce in ce mai rau! Si nenea asta care ne informa ca numai in Bucuresti mai gasesti gagici misto - informatie profund eronata, stimati telespectatori, doamnelor si domnilor, fetelor si baietilor, desteptilor si prostilor! Si dumneavoastra stiti asta foarte bine. De parca Bucurestiul a pus monopol pe frumusete! Nu este adevarat!

Sa luam de pilda Clujul. Infuzia de gagici misto pe metru patrat in Cluj este mai mare decat in Bucuresti. Poate si pentru ca Bucurestiul, fiind mai mare, frumusetile patriei au loc sa se desfasoare, sa se dizolve, sa se disipeze. Chestia asta in Cluj n-are cum sa se-ntample. Clujul e Cluj, e mai mic ca Bucurestiul, dar asta nu-nseamna ca e sarac in... cum as putea sa le spun mai plastic... "marfuri de calitate superioara".

Si-amu, c-am stabilit ca domnul cu ghiul pe degetul mic minte de-ngheata apele, ca vrea sa induca in eroare o intreaga tara, ca ne ia de prosti pe toti, zic sa nu mai zic decat atat: multumesc, nenea cu ghiul pe degetul mic ca nu v-ati lasat si o unghie mare la acelasi deget! Astfel, scarba care m-ar fi cuprins ar fi fost, cred eu, insurmontabila. Atat de insurmontabila, incat cine stie ce-as mai fi putut sa fac! Inc-o data, mersi mult ca existati!

In alta ordine de idei, am vazut-o pe Elisabeta Turcu (pentru neinitiati, o cantareata de melodii extrem de populare) la National TV. Chestia asta n-ar fi insemnat nimic daca tanti Elisabeta nu mi-ar fi trezit aceleasi angoase de pe vremea lu’ "Folclorul contraataca"... aaa... pardon... "Tezaur folcloric loveste din nou". Statea asa, cu spatele drept, cu un microfon proptit in dreptul gurii (ca si cum noi suntem prosti si nu ne dam seama ca face plei-bec) si se uita duios in camera. Adica la noi, la fanii ei. Folosesc ocazia asta sa ma-ntreb si sa va intreb: de ce toti cantaretii de muzica extrem de populara stau de parca au un par infipt care-pe-unde si se tin de basma atunci cand canta? Si de ce fac fix un pas la stanga si fix un pas la dreapta? Aaa? Poate cineva sa-mi spuna?