x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Expo - Noul Ierusalim

Expo - Noul Ierusalim

18 Apr 2005   •   00:00

Acum in postul Pastelui, Marian Zidaru ne vine in intampinare prin arta sa cu simbolurile sacre ale bisericii.

Prefigurarea unui altar ca microcosmos si catalizator al sacrului, focar al spiritualitatii progresive, sau al Bisericii Crestine, ca simbol al poporului lui Dumnezeu, sunt cateva elemente localizate intr-un spatiu relativ permisiv pe care il poate oferi galeria "Caminul artei" din Bucuresti. Spre altar converg toate gesturile liturgice iar biserica poate inlocui cuvantul "Israel" in comentariile crestine din Cantarea Cantarilor. In plus, o reactualizare a semnificatiei turnului, fixat in "centrul lumii", devenit astfel un mit ascensorial, este si el un simbol repetativ in reprezentarea de fata. Fundatia "Sf. Virginia", ai caror mentori sunt Marian Zidaru si sotia sa, se doreste sa duca spre implinire prorocirea sfintei Virginia, care prin ea zice-se ca s-a rostit cuvantul lui Dumnezeu ce a indemnat la faurirea manastirii "Noul Ierusalim" de la Pucioasa.

ACT RITUAL. Prin creatiile sale, Marian Zidaru vrea sa comita un act ritual, premergator definitivarii acestui spatiu sfant. Manastirea s-a construit in 1992, tocmai pentru a marca locul in care s-a facut auzit pentru prima oara cuvantul lui Dumnezeu. Marele critic de arta Ervin Kesler este unul dintre cei mai rigurosi in a stabilii valorile autentice plastice romanesti. Facand deschiderea oficiala a acestei expozitii poate constitui o marturie de seama a valorii de necontestat a lui Marian Zidaru. (Viorica Romascu)

×
Subiecte în articol: arte