Actorul Horaţiu Mălăele va interpreta rolul principal în spectacolul cu piesa “Revizorul” de Gogol, pe care el l-a montat cu doi ani în urmă pe scena Teatrului de Comedie
Actorul Horaţiu Mălăele va interpreta rolul principal în spectacolul cu piesa “Revizorul” de Gogol, pe care el l-a montat cu doi ani în urmă pe scena Teatrului de Comedie. Artistul va juca alternativ cu Ştefan Bănică jr., cel căruia i-a fost încredinţat acest rol atunci cînd a început proiectul. Astfel, Mălăele, care a regizat mai multe spectacole la “Comedie”, se implică pentru prima dată în calitate de actor într-o producţie a acestei instituţii.
El a montat aici “Pălăria” după Labiche, “Bani din cer” de Ray Cooney, “Tara lui Abuliu” după Dumitru Solomon, “Poiana boilor” dupa A.P. Cehov, “Nepotu’” de Adrian Lustig şi “Revizorul”.
Horaţiu Mălăele a interpretat rolul Revizorului pentru prima dată în aprilie la Madrid, în una din cele două reprezentaţii jucate în cadrul Săptămînii Teatrului Românesc.
Publicul îl va putea vedea pe scena “Comediei” în zilele de 10 şi 11 mai. Distribuţia include şi numele actorilor teatrului: George Mihăiţă, Virginia Mirea, Delia Seceleanu, Valentin Teodosiu, Ion Chelaru, Gheorghe Dănilă, Florin Dobrovici, Eugen Racoti, Dragos Huluba ş.a.