x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Info

Info

de Jurnalul National    |    25 Sep 2007   •   00:00
"FETIŢA CU FULAR". Un tabloul de Nicolae Tonitza, intitulat "Fetiţa cu fular" şi realizat in ulei pe carton, a fost văndut duminică la licitaţie pentru suma de 150.000 de lei. Preţul său de pornire a fost de 61.000 de lei. A doua operă văndută la licitaţie cu o sumă mare (90.000 de lei) a fost o lucrare realizată de Theodor Aman, reprezentănd autoportretul artistului, potrivit Casei Monavissa, organizatoarea licitaţiei. Colecţionarii au mai achiziţionat lucrările "Femeie in grădină", de Ion Theodorescu Sion, cu preţul de 45.000 de lei, şi "Cimitir", de Vasile Popescu, un ulei pe placaj al cărui preţ de vănzare a fost de 36.000 de lei. (Roxana I. Ancuţa)


ALTE PREMII. "California Dreamin’ (nesfărşit)", in regia regretatului Cristian Nemescu, a căştigat o menţiune specială la Festivalul de Film de la Milano, care a avut loc intre 14 şi 23 septembrie. De asemenea, filmul a primit şi două premii de excelenţă - pentru film şi pentru interpretare (Alex Mărgineanu) - la Festivalul "7 Arte" de la Călăraşi. Palmaresul distincţiilor mai cuprinde Marele Premiu Un Certain Regard la Cannes 2007, Premiul Golden Falcon la Festivalul de la Ibiza ş.a. (R.I.A.)


CONCURS LA MCC. Ministerul Culturii şi Cultelor (MCC) va organiza un concurs pentru ocuparea funcţiei de director general al societăţii comerciale Sahia Film. Potrivit MCC, concursul se va desfăşura in două etape: un proiect de management (18 octombrie) şi un interviu (22 octombrie). Candidaţii trebuie să indeplinească următoarele condiţii: studii superioare de lungă durată cu diplomă de licenţă in domeniul arte - cinematografie şi media, minimum cinci ani vechime in specialitatea studiilor, cunoaşterea programului MS Office şi a Internetului, cunoaşterea unei limbi străine de circulaţie internaţională. Dosarele de concurs pot fi depuse la MCC pănă la 9 octombrie. (D. Titire)

×
Subiecte în articol: arte