x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Info

Info

de Jurnalul National    |    09 Oct 2007   •   00:00

Teatrul Metropolis işi deschide stagiunea cu o premieră / Videoclipul melodiei "Bohemian Rhapsody" se situează pe primul loc intr-un top al celor mai bune clipuri muzicale din toate timpurile.



PREMIERÃ.... Teatrul Metropolis işi deschide stagiunea cu o premieră. Miercuri, 10 octombrie, de la ora 19:00 va avea loc prima reprezentaţie a spectacolului "In rolul victimei", in regia lui Felix Alexa, care semnează ilustraţia muzicală şi concepţia video. Piesa lui Vladimir şi Oleg Presniakov beneficiază de scenografia Dianei Ruxandra Ion şi de muzica Adei Milea. Din distribuţie fac parte Răzvan Vasilescu, Marius Manole, Dana Dogaru, Dan Aştilean, Vlad Logigan, Elias Ferkin, Iulia Colan, Xing Elena Ling, Costel Bojog. (C.D.)


TOP. Potrivit publicaţiei The Sun, videoclipul melodiei "Bohemian Rhapsody", compusă de Freddie Mercury şi lansată de trupa Queen in 1975, se situează pe primul loc intr-un top al celor mai bune clipuri muzicale din toate timpurile. Pe locurile imediat următoare s-au clasat videoclipurile pieselor "Thriller" (Michael Jackson) şi "Cry Me
a River" (Justin Timberlake).

×
Subiecte în articol: arte