x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Info

Info

11 Iun 2008   •   00:00

11 iunie 2008



CNA. Şedinţele CNA s-au transformat în adevărate coşmaruri pentru Dan Diaconescu, întrucît postul pe care îl deţine primeşte de fiecare dată cel puţin o sancţiune. Ieri, membri Consiliului au amendat OTV cu 20.000 de lei pentru difuzarea, în week-end (7 şi 8 iunie), a unor materiale electorale. Postul amintit a încălcat astfel articolul 65, alineatul 7 din Legea 67 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. (A.V.)

CONFIDENŢIAL. La scurt timp după ce Cristian Brancu, fost director al revistei VIP şi vedetă a postului Antena 2, declara că va înfiinţa împreună cu Camelia Voiculescu o nouă societate de presă, acesta a precizat pentru Mediafax că din 17 iunie va fi disponibilă pe piaţă revista Confidenţial. Brancu a mai spus că lucrează la încă două proiecte, "o revistă a elitelor şi o revistă de turism", care urmează să se lanseze pe piaţă în cursul acestui an. (O.M.B.)

ANTENA 1. "Finala" alegerilor pentru primari urmează să aibă loc duminică. Pentru nehotărîţii care nu ştiu încă în dreptul cărui candidat să pună ştampila "votat", dar şi pentru cei care vor să se convingă că în primul tur au ales corect, Antena 1 a programat, de la 20:30, miercuri seara, o emisiune moderată şi realizată de Gabriela Vrînceanu Firea intitulată "Eu cu cine votez", la care vor participa Vasile Blaga şi Sorin Oprescu. "Amîndoi vor veni însoţiţi de staff-ul de campanie şi de alţi susţinători din lumea artistică. Temele de discuţie vor fi cele obişnuite pentru o astfel de confruntare: problemele Bucureştiului şi alte subiecte legate de cultură administrativă. Sperăm ca emisiunea să răspundă la majoritatea întrebărilor pe care le-ar adresa orice cetăţean primarului general şi astfel să fie edificatoare pentru electorat sau pentru acel segment al electoratului încă nedecis asupra votului final", a declarat realizatoarea emisiunii, Gabriela Vrînceanu Firea. (C.S.)

×
Subiecte în articol: arte