x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Info

Info

26 Apr 2005   •   00:00


  • 27 aprilie 2005
  • ANTENA 1. Alessandra Stoicescu, Mircea Radu, Paula Chirila, Lucian Mandruta, Gabriela Vranceanu Firea, Andreea Berecleanu, Andrei Zaharescu, Ovidiu Uscat, Constantin Trofin, Mircea Badea, Letitia Zaharia, Mihai Gadea sau doctorul Cristian Andrei vin in Saptamana Mare acasa la telespectatori cu cosul plin de cumparaturi. In spiritul traditiei pascale de a fi aproape de semeni, Antena 1 demareaza o campanie de pastrare a traditiilor. De marti pana vineri, la Observatorul orei 19:00, cateva dintre vedetele Antenei 1 vor deschide cartea de telefon si vor alege aleator o familie, la care se vor prezenta in ziua urmatoare cu un cos plin de bunatati. Mai mult decat atat, cunoscutii "mesageri" se vor si implica in pregatirea unor produse traditionale de Pasti, iar reportajul realizat acasa la telespectatorii postului va fi difuzat la emisiunea de stiri de la ora 19:00. Campania continua si in Sambata Mare, cand editorii prezentatori ai Antenei 1 vor fi alaturi de toti copiii care vor sa invete taina incondeierii oualor de Pasti, la Muzeul Taranului Roman, de la ora 11:00.

    "CU IISUS IN CELULA". In ziua de Pasti, TVR 1 va transmite spectacolul-eveniment al binecunoscutului interpret Tudor Gheorghe: "Cu Iisus in celula - poezia in inchisori 1941-1964". Spectacolul, care a avut loc la data de 23 aprilie 2005, la Sala Palatului din Bucuresti, aduce in prim-plan asa-numita poezie concentrationista - poezia fostilor detinuti de la Aiud si Gherla. Multe dintre aceste versuri nu au fost niciodata cunoscute, unele dintre ele apartinand unor poeti anonimi, iar altele fiind scrise de poeti consacrati precum Radu Gyr si Nechifor Crainic. (Adriana Paduraru)

    PREMIAT. Actorul american Robert Redford va fi invitatul de onoare al editiei din acest an a Festivalului de Film de la Karlovy Vary, care se va desfasura intre 1 si 9 iulie. In jur de 143.000 de profesionisti si amatori de cinema sunt asteptati la Karlovy Vary, statiune cunoscuta si sub numele german Karlsbad. Cinci filme in care a jucat sau pe care le-a regizat Robert Redford vor fi proiectate in timpul festivalului. Actorul american si actrita norvegiana Liv Ullmann vor primi cate un Glob de Cristal pentru intreaga cariera. (Adriana Paduraru)

    ×
    Subiecte în articol: arte