x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Iustin a plecat acasa cu 75.000 de euro

Iustin a plecat acasa cu 75.000 de euro

15 Iun 2004   •   00:00

CULTURA/MASS-MEDIA

Duminica noaptea s-a incheiat si cel de-al doilea episod din Big Brother. Ceva lacrimi, putine, proportionale cu ratingul modest, au marcat o editie care nu a avut un favorit clar, cum a fost cazul precedentei editii. Asa ca, in lipsa de vreo figura carismatica, sortii au cazut pe Iustin.
SEBASTIAN S. EDUARD, MIRUNA MIHALCEA

Emisiunea s-a prelungit mult dupa miezul noptii, desi totul era prevazut sa dureze numai doua ore. La concurenta cu meciul de fotbal Franta - Anglia, organizatorii spectacolului au decis sa lungeasca spectacolul pentru ca macar finalul sa nu fie concurent partidei de fotbal. "Strategia" i-a plictisit de moarte atat pe cei aflati in fata micilor ecrane, cat si pe cei din studiourile Prima. Ca urmare, asa cum era de asteptat, meciul de fotbal transmis de TVR a facut o audienta de trei ori mai mare: 15,5% (39,2% share) fata de 5,1 (15,2% share) Big Brother. De altfel, interesul din ce in ce mai scazut al publicului fata de emisiune a fost reflectat si de diferenta de rating intre intrarea in casa si finala. Daca la Big Brother 1 finala a depasit, ca audienta, intrarea in casa, la Big Brother 2 treaba a stat exact invers.

SCENARIU. Eliminarile au urmat scenariul deja obisnuit, iar sondajul de pe site-ul oficial al concursului a fost "respectat" intocmai, cu cateva diferente legate de procentaj. Prima care a parasit casa a fost Raluca, pentru ca numai 8,4% dintre cei care au dat telefon au vrut-o castigatoare. La cateva minute a fost randul lui Ciprian sa iasa. Ca urmare, finala a avut loc intre Iustin si George, doua persoane care pe parcusul celor trei luni au fost reprezentate in studiourile Prima TV de galerii puternice.

Neuitand ca a fost lansat de "Vrei sa fii miliardar", Virgil Iantu a prelungit cat a putut suspansul, insa intr-un final a trebuit sa pronunte numele castigatorului: Iustin. Cum pisica si catelul fusesera recuperate de ceilalti membri ai fratiei, pictorului din Cluj-Napoca nu i-a mai ramas de luat din casa, conform obiceiului, decat trei plase pline cu usturoi pe care le-a "revarsat" peste multime. Nereceptand ideea artistica, oamenii din fata scenei au fluierat dezaprobator. In compensatie, a fost puternic aclamat Soso, castigatorul editiei precedente.

Va cumpara parintilor un apartament

Proaspatul castigator al celor 75.000 de euro, Iustin, va pleca in toamna la o bursa in Franta. Pana atunci insa, le va cumpara parintilor un apartament, iar restul banilor ii va pastra pentru a-si putea deschide o ceainarie. "Nu condamn faptul ca s-a facut sau nu s-a facut sex", a raspuns Iustin la intrebarea-cheie. Desi sustine ca in casa s-a comportat cat se poate de natural si ca "a lasat lucrurile sa decurga de la sine", Iustin regreta ca pe alocuri nu s-a controlat si ca a avut unele izbucniri. Una peste alta, concurentul a lasat impresia ca sustine dictonul "scopul scuza mijloacele".

×
Subiecte în articol: arte iustin