Leca nost, deta!

Dragi copii si stimati telespectatori, oameni buni cu suflet bun, doamnelor, domnilor, onorata audienta, fratilor! Daca cineva dintre dumneavoastra a inteles ceva din emisiunea "Profesori de milioane" de marti seara, de pe TVR 1, rog frumos a ma contacta la adresa de mail scrisa colo-sa, sus in pagina, sa-mi explice si mie de unde vine si incotro se indreapta aceasta noua productie teve. I-as fi foarte recunoscatoare, cu un gand bun, un rand bun si chiar cu un zambet si-o floare, o raza de, nu-i asa, soare.

In primul rand, lasati-ma sa-l suspectez putin de genialitate pe cel care a avut aceasta idee colosala - sa dedici o emisiune teve profesorilor meseriasi care, ca sa fac acuma o metafora de toata jena, ti-au dat cheile cunostintei in maini si ti-au zis "Na, uite, astea sunt, cum le pastrezi, asa le ai", iar tu ai plecat pe drumul vietii tale (auci!), deschizand la usi in nestire, cu zdranganelele agatate de gat, ca sa nu le pierzi, Doamne fereste.

Doamnelor, domnilor si mai elevi, cum i-ati spus dumneavoastra in intimitatea caminului conjugal acestei emisiuni? "Ghiveci"? Parca e prea putin. "Tochitura cu varza ca la mama acasa"? Slabut... "Cum sa ne batem joc de o idee fabuloasa"? Parca sa zic ca mai veniti de-acasa.

Pai de batut joc de o idee fabuloasa se face in felul urmator: se ia Irina Pacurariu (fata buna, altfel), care nu poate sa gestioneze doi invitati cu personalitate - Mircea Diaconu si Andrei Gheorghe (baieti buni, altfel). Irina bate campii cu gratie, plutind misto deasupra gramaticii limbii romane contemporane cu ea insasi si cu noi, cu toti. Se fac cateva materiale (sa le zic "reportajele") care se insereaza, probabil, dupa o logica bine tintita, pe alocuri, in emisiune. Aflam despre o pustoaica-eroina care a nascut si cum imbina ea scoala cu maternitatea. Pe urma se revine in studio si se comenteaza. Se pun profesoarele de matematica sa comenteze. Microfoanele merg si-l aud pe Gheorghe cu un "aolioooo", de unde deduc ca si el a avut o karma proasta cu matematica.

"Mi-e frica de doamna profesoara numai cand ma uit la ea", face omul mai incolo. Practic, si noua, da’ ne-a fost frica s-o spunem, chiar daca noi eram acasa, in fata televizorului, si oricum nu ne-ar fi putut face nimic. La un moment dat, de unde, de neunde, se aduce un profesor, genul ala de semeserias, despre care elevii vorbesc cu drag, si se lauda asa, pe fata, neintuind, probabil, ca nici un om de bun simt nu poate sa guste aceste momente jenibile care nu pot decat sa-l stinghereasca. Copii, inca nu ati adormit? E cazul s-o faceti.

Cat despre Irina Pacurariu, pana marti seara, eu una puteam sa bag mana-n foc pentru ea. De marti seara insa, ori de cate ori voi fi tentata s-o fac, am sa-mi iau si un material ignifug. Cred c-o sa-mi foloseasca.