x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Liliana Lazăr a primit Premiul celor cinci continente

Liliana Lazăr a primit Premiul celor cinci continente

22 Oct 2010   •   00:00

Pentru primul său roman, "Terre des affranchis", care a fost publicat la Editura Gaïa, anul trecut, scriitoarea Liliana Lazăr a primit Premiul celor cinci continente, informează Mediafax. Prestigiosul premiu, acordat de Organizaţia Internaţională a Francofoniei (OIF), recompensează, din 2001, scriitori francofoni.

Festivitatea de decernare a premiului, în valoare de 10.000 de euro, a avut loc azi, în Elveţia.

Potrivit Institutului Cultural Român de la Paris, OIF va promova romanul Lilianei Lazăr la nivel internaţional. Acţiunea cărţii are loc în România, în anul 1955, iar eroul principal este Victor Luca, din Slobozia. Pentru că a comis o crimă, el trebuie să trăiască ascuns, dar nevoia de mântuire îl duce până acolo încât va accepta o misiune secretă: să fie copist, pentru a salva scrierile sfinţilor, interzise în timpul regimului comunist. Juriul a considerat romanul Lilianei Lazăr ca fiind "o poveste crudă, politică şi metafizică, unde, în lupta dintre bine şi rău şi în faţa brutalităţii faptelor, nu există mântuire".

×
Subiecte în articol: arte