x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Lorena Zăbrăuţanu, premiată în Polonia

Lorena Zăbrăuţanu, premiată în Polonia

de Maria Sârbu    |    25 Iun 2009   •   00:00
Lorena Zăbrăuţanu, premiată în Polonia

Spectacolul "Elisabeta I" de Paul Foster, realizat la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, i-a adus Lorenei Zăbrăuţanu Premiul pentru interpretare feminină în cadrul Festivalului Internaţional al şcolilor de Teatru, desfăşurat recent la Varşovia.



Lorena Zăbrăuţanu a obţinut acest premiu ex-aequo, cu una dintre tinerele actriţe din Rusia. Cu rolul Elisabeta I, Lorena şi-a dat, la începutul acestei luni, la UNATC, examenul de absolvire a primului ciclu de studii masterale. I-a convins pe specialiştii polonezi că meseria aleasă o poate face cu credinţa în arta teatrală.

Concurenţa a fost foarte strânsă, dat fiind că programul celei de-a V-a ediţii a inclus spectacole ale şcolilor de teatru din 13 ţări, printre care Austria, Franţa, Iran, Israel, Italia, Letonia, Spania, Ungaria, Polonia. România a participat pentru prima dată la acest festival, iar cele două reprezentaţii cu "Elisabeta I" au avut loc în una din sălile prestigioasei Academii de Teatru "Aleksander Zelwerowicz" din Varşovia.

Este o mare izbândă pentru Lorena, dacă ne gândim cine a fost în juriu: Maciej Nowak, directorul Institutului de Teatru din Varşovia, Joanna Szczepkowska, apreciată actriţă varşoviană, Antoni Libera, cunoscut dramaturg şi regizor polonez, Shai Baar Yacov, regizor şi critic de teatru, şi Anna Sheppard, scenograf, colaboratoare a lui Roman Polanski şi Steven Spielberg. Aceştia au acordat marele premiu al festivalului spectacolului "Isabela cea credincioasă", realizat de Centrul Teatral Ateneo din Roma.

Participarea Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică la Festivalul Internaţional al Şcolilor de Teatru din Varşovia a fost posibilă datorită finanţării acordate de Institutul Cultural Român, prin Programul Cantemir şi sprijinită de ICR-Varşovia.

×
Subiecte în articol: arte