x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Marius Ghiţă: colaj şi film

Marius Ghiţă: colaj şi film

01 Noi 2007   •   00:00

Este regizor de film, are liceul de arte plastice la activ şi este indrăgostit de colaje.

Este regizor de film, are liceul de arte plastice la activ şi este indrăgostit de colaje. Te priveşte grav, ca şi cănd ar fi gata să-ţi spună ceva incredibil de serios, numai ca să te facă imediat să răzi in hohote, in timp ce imită un personaj de desen animat. Marius Mihail Ghiţă te surprinde intr-un carusel ameţitor de trăiri şi gesturi.

Cariera

"Am inceput colajele scriind scrisori de dragoste unei fete. Ca să le fac mai interesante, am inceput să desenez printre texte, să lipesc flori sau mici schiţe. Apoi, aceste scrisori au devenit colaje in toată regula", ne povesteşte Marius Mihail Ghiţă despre forma de artă care ii este cea mai dragă. Insă, pe lăngă colaje, artistul romăn a lucrat la scenografia unui spectacol de la Paris in colaborare cu Doina Levintza, a făcut asistenţă de regie pentru un spectacol de teatru al regizoarei Veronique Verdoux, pe o piesă de Tennessee-Williams, in perioada in care s-a aflat in capitala franceză. In ţară Marius a regizat un film de lungmetraj, "Procesul". "A fost un film independent, făcut pe buzunarul meu, unul dintre puţinele filme făcute aşa in Romănia", ne-a declarat el. Scurtmetrajul său, "Femeia cu două picioare", a făcut parte din selecţia festivalului DaKino.

                Â

      Â

Â

Â

×
Subiecte în articol: art - portret de artist