"Mereu la prima intalnire" e o comedie romantica, avandu-i in rolurile principale pe Adam Sandler si Drew Barrymoore.
CRISTINA BAZAVAN - Jurnal de cinefil
Ca urmare a unui accident de masina, Drew are o amnezie ciudata, care o face sa uite o data cu somnul orice noua informatie asimilata peste zi. Adam e un Don Juan din Hawaii obisnuit cu femeile care vor "un barbat de unica folosinta".
Se intalnesc intr-o cafenea, iar el se indragosteste la prima vedere. Vor sa se revada a doua zi, dar el nu stie ca ea nu-si va mai aduce aminte nimic in dimineata urmatoare, cand se va trezi. De aici incolo incep o serie de intamplari care mai de care mai comice, prin care indragostitul incearca sa-si recucereasca iubita in fiecare zi, ca si cum ar intalni-o pentru prima data.
Filmul e ilustrarea comica a expresiei "te iubesc ca-n prima zi"/"incerc sa-ti fac pe plac ca-n prima zi", iar femeile vor zambi sagalnic imaginandu-si cum ar fi daca si partenerii lor ar incerca in fiecare zi sa le recucereasca.
Dar aceasta nu este singura transpunere in realitate a filmului de astazi.
Citește pe Antena3.ro
Isi doresc sa ramana mereu in mintea noastra, sa-i privim cu drag si isi inregistreaza "mesajele" ca sa ne mentina memoria treaza. Ei stiu ca avem munca/ scoala si multe alte griji, dar vor sa ne ofere o oaza de liniste sau de bucurie.
Am ales insa sa numesc alti eroi. Dincolo de subiectul simpatic si plin de mesaje, filmul "Mereu la prima intalnire" mai are o calitate: coloana sonora exceptionala.
Asa se face ca eroii mei de astazi sunt oamenii care ne incanta cu muzica lor. Cand suntem la concertele lor ne gandim ca stiu sa ne atinga sufletul; a doua zi insa i-am uitat. Ni-i amintim o data cu cantecele/videoclipurile difuzate, dar ei trebuie sa o ia de la zero cand se reintalnesc cu noi. Se straduiesc cu toata pasiunea lor sa ne capteze atentia si sa ne seduca din nou. Dintre toate trupele noastre i-as putea mentiona cu mare drag pe Voltaj, Directia 5, Iris si Holograf, dar eroii mei de astazi se numesc Vank. Ei m-au sedus din nou, vinerea trecuta, intr-un concert in Regie. Sunt nebuni ca Sandler, dar smechereste spun ca sunt "nebuni dupa tine". In plus, fetele ofteaza dupa Cornel cam cum suspinau turistele dupa personajul lui Sandler.