Intr-o excelenta prefata la o antologie de versuri semnate de Mircea Ivanescu (Polirom, 2003), Matei Calinescu, critic, istoric literar, dar mai ales prieten al poetului, incerca o explicatie obiceiului de a folosi litere mici si titluri neutre: "Ma insel oare cand descifrez in «poesii» si o aluzie la titlul dat de Maiorescu primei editii din 1884 a poeziilor lui Eminescu, alcatuita de el, pentru ca poetul, bolnav, nu s-ar fi putut gandi s-o faca el insusi? La Mircea Ivanescu sugestia ar fi ca nu el insusi, nehotarat, lipsit de vointa, neincrezator in propria sa opera, ci un altul, un strain, poate un dublu a avut initiativa de a-i tipari poemele fara stiinta lui, neputandu-le da, in aceasta imprejurare, decat titluri generice, neutre. Sensul mai profund ar fi acela al unei instrainari de sine, al unei depersonalizari, al unei distantari de propriul eu, care e in perfect contrast ironic cu caracterul ultrapersonal al poeziei sale".

Poetul literelor mici si al titlurilor neutre este unul dintre cei mai apreciati din literatura romana de astazi, considerat, alaturi de Leonid Dimov, unul dintre deschizatorii de drum ai literaturii postmoderne, adica ai acelei literaturi care a adus un suflu nou incepand cu anii ’70, deopotriva in proza si in poezie. Ion Bogdan Lefter, unul dintre cei mai cunoscuti comentatori ai fenomenului postmodern, il vede pe Mircea Ivanescu ca pe autorul unui "demers radical, declansator al unui atac frontal asupra modernismului ca atitudine si stil".

Personajul Mopete, "un sine anglo-saxon scaldat in ironie si humor" (Ion Negoitescu) sau iarna ("ninsoarea aceasta nu se va termina niciodata") sunt un fel de simboluri deja consacrate ale unui univers poetic dintre cele mai rafinate. Nimic fanat in poezia lui Mircea Ivanescu astazi, in 2006, doar prilejuri de delectare adevarata, pentru degustatorii de literatura de cea mai buna calitate. Cand, printre textele elaborate, sofisticate, intertextuale, care lasa placerea descoperirii unor trimiteri livresti neasteptate, se iveste cate un poem simplu, aparent neutru in limbaj, intr-o singura voce, dar care ascunde tensiuni tulburatoare (poveste scurta, de pilda), festinul este deplin.

Nu intamplator, scriitorul Mircea Ivanescu este traducatorul unor opere esentiale de limba engleza, de la Joyce la poezia americana, facand din traducere nu doar o arta in sine, ci si un subtil manifest pentru un alt canon de literatura universala decat cel cu care ne obisnuise traditia culturala romaneasca pana in anii ’60 ai secolului trecut.

CV

S-a nascut la 26 martie 1931 in Bucuresti Facultatea de Filologie (Sectia franceza) a Universitatii din Bucuresti (1954) Debutul editorial: volumul de poezii intitulat "versuri" la Editura pentru Literatura, 1968 Alte volume de poezii: "poeme" (1970), "alte versuri" (1972), "alte poeme" (1973), "poem" (1973), "amintiri" (in colaborare cu Florin Puca si Leonid Dimov (1973), "alte poesii" (1976), "poesii noua" (1982), "would-be poems" (poeme scrise in engleza, 1992) Din prodigioasa activitate de traducator: "Ulise" de James Joyce, considerat o capodopera a traducerilor in romaneste, povestiri si corespondenta de Franz Kafka, poezie americana, "Omul fara insusiri" de Robert Musil, principalele carti ale lui William Faulkner si F. Scott Fitzgerald Premiul pentru Poezie in 1982, Premiul "Opera Omnia" in 1993, Premiul pentru traducere (pentru "Omul fara insusiri", 1995), toate acordate de USR

Vacanta (1970) dimineata, ea se scula foarte devreme, sa vada cum rasare soarele. eu dormeam - si prin somn o auzeam ridicandu-se din pat, fumand, sau citind, si intorcea atat de repede paginile, incat eram sigur ca dormeam intre fiecare din ele. la inceput, imi cerea sa merg cu ea. pe urma a renuntat. se ducea singura, undeva in padure - cu vreo carte, sau doar asa, singura, cu ochii inchisi, stand in soarele timpuriu. eu dormeam. ma duceam mai tarziu sa o caut. Cateodata imi suradea vazandu-ma. alteori ramanea serioasa.