Muma padurii e a-ca-saaaa

Pentru cine nu s-a uitat niciodata la "Numai iubirea", privitul primelor minute din acest incantator serial da aceleasi senzatii ca atunci cand incepi sa citesti un roman politist. Pasul numarul unu - se incepe cu identificarea personajelor bune si a celor rele. Identificarea este un proces relativ usor, care se deruleaza dupa indicii semiotice de gradinita: personajele bune au fata luminoasa si privirea de oaie inselata, personajele rele le privesc cu ura pe personajele bune, vor sa se razbune, au orgolii vitejesti, se imbraca provocator, stau mereu picior peste picior si, in fine, au si vocea aia din basmele copilariei noastre, in care vrajitoarea tipa de huruia pamantul si toate lighioanele se ascundeau de frica ei.

Un fel de vrajitoare este Oana Zavoranu, al carei talent artistic inteleg ca zace in indelungile ore petrecute in fata oglinzii, exersand roluri de o complexitate dramatica foarte greu de inteles pentru plebei, in cititul cu voce tare si exercitiile de dictie de tip "capra sare piatra; piatra crapa-n patru, crapa-i-ar capu’ caprei cum i-a caprat... aaa... pardon, crapat capru... ptiu... crapu... aaa... capu patrei... bleachhh... caprei in catru... in patru".

Imaginati-va, doamnelor si domnilor, ce greu i-o fi fost Oanei sa zica toate prostiile-astea in fata oglinzii, daca mie, mi-a fost greu doar sa le scriu. Prietenii mei si-acum se chinuiesc sa termine toata fraza asta, pe care sunt absolut convinsa ca Oana o spune cum ai spune, de exemplu, Pepe. Un fior tragic foarte greu de urmarit l-am perceput chiar de la prima vizionare, in sensul ca Oana (care nu s-a miscat de pe canapeaua aia decat, poate, doar ca sa faca pipi intre doua duble) a tinut cu tot dinadinsul ca Tudor (Vlad Radescu) sa-i pupe picioarele (cred ca-l avea la mana cu ceva). Repeta intruna, obsesiv si extrem de enervant (ma rog, doar era un personaj negativ, personajele negative sunt, indeobste, extrem de enervante) "in genunchi, Tudor, in genunchi" si Tudor tot incerca sa se scoata, ca cica sa nu-l umileasca, dar Oana - nimic, parca era de fier, "in genunchi, Tudor, in genunchi, sa-mi pupi mainile si picioarele" si Tudor iar incerca sa se eschiveze, dar pana la urma, dupa mai multe duble trase, Tudor a cazut de acord sa cada in genunchi. De fapt, nu sunt foarte convinsa de chestia asta, pentru ca intre timp mi-am facut si un dus si nu mai stiu foarte bine ce s-a mai intamplat, fapt este ca pe la sfarsit (adica pe cand n-am mai putut eu sa ma uit), Oana si Tudor vorbeau destul de calm, ceea ce insemna, cred eu, ca l-a supus totusi pe saracul om.