"Ne gîndim cu pioşenie la Ilarion Ciobanu"

TOATE PÎNZELE SUS... ● Drum bun, maestre!
Ce rămîne în urma unui om care, pe pămînt, s-a jucat cu Arta... Dincolo de regrete şi lacrimi, rămîn aplauzele şi amintirile celor care s-au bucurat de harul lui, dar şi ale celor care au fost împreună cu el, în munca sa: colegii.

TOATE PÎNZELE SUS... ● Drum bun, maestre!
Ce rămîne în urma unui om care, pe pămînt, s-a jucat cu Arta... Dincolo de regrete şi lacrimi, rămîn aplauzele şi amintirile celor care s-au bucurat de harul lui, dar şi ale celor care au fost împreună cu el, în munca sa: colegii.

Despre Ilarion Ciobanu, fără excepţie, colegii săi au vorbit cu sufletul. Cu toţii l-au declarat "actorul-simbol al Dreptăţii şi Bunului-Simţ", cu toţii l-au iubit, l-au apreciat, cu toţii îi vor duce dorul... Ilarie, cum l-a alintat Oana Pellea, a plecat dintre noi într-o mare discreţie şi poate că deja a ajuns pe la Amza, Ovidiu (Iuliu Moldovan), pe la nenea Colea Răutu... Poate s-au adunat ei, acolo, la o cană cu vin şi o sumedenie de poveşti. Despre cum era Ilarie pe platoul de filmare, ne-au istorisit cei cu care a împărţit frumuseţea acestei arte, artă pe care el o avea în sînge, pentru că Dumnezeu i-a dăruit talentul. Ilarie era bun, cinstit, punctual, civilizat, ascultător... Ilarie era cîte ceva din toate. "Îmi pare sincer rău că a plecat dintre noi un camarad excepţional, de o reală cinste profesională şi umană", ne-a spus Ion Besoiu, alături de care Ilarion Ciobanu a jucat în "Setea", producţie regizată de Mircea Drăgan, şi în "Toate pînzele sus", regia Mircea Mureşan.

Ca un paradox, Ilarion Ciobanu a debutat în cinematografie tîrziu – pe cînd avea 30 de ani – şi a ales să se retragă devreme. A căutat, cu eleganţă, să stea deoparte, să privească din umbră, nu însă fără tristeţe, la ce a mai rămas din arta filmului. La cum kitsch-ul a subjugat talentul, la cum pasiunea şi-a tot pierdut din valenţe. Era dezamăgit...

SEMEŢ. Îmi amintesc că prima şi ultima dată cînd l-am văzut în faţa ochilor pe domnul Ilarion Ciobanu a fost în 2004, cred, la Gala Festivalului de Film Internaţional BiFEST care a avut loc la Bucureşti, unde a primit Premiul de Excelenţă pentru întreaga activitate. A apărut pe scenă la fel de semeţ cum îl ştiam de la televizor. Şi acea icoană a sa
mi-a rămas în minte...

Avea spirit de echipă

"Era conştiincios, un bun fost sportiv, un rugbist apreciat. Avea spirit de echipă, era punctual. L-am văzut pe Ilarion sub toate formele, chiar şi cînd era mai expansiv, am fost prieteni. De prin ‘86 s-a retras, din cauza bolii, a fost destul de greu pentru el. Pentru mine a fost o lovitură. Era un lipovean adevărat. A crescut cu greutăţi, era de mic obişnuit cu ele, dar a ştiut să le treacă. Şi-a făcut meseria exemplar, a jucat în multe filme, «Mihai Viteazul», «Nemuritorii». L-am admirat. Era un bun familist, pe soţia sa o cunosc, am fost colegi la Sahia, ea era regizor. A fost un tip apreciat. La filmări mă asculta, era un actor civilizat", ne-a povestit Sergiu Nicolaescu.

Un profesionist

"M-am întîlnit cu Ilarion pe platou, la «Gustul şi culoarea fericirii», un film regizat de Felicia Cernăianu. Era un om deosebit, un actor puternic pentru cei care-l vedeau pe scenă, dar care avea şi o organizare interioară de invidiat. Pentru că, ştiţi... noi, actorii, cam avem probleme la capitolul ăsta. Era serios, un profesionist. E trist că aceşti oameni se răresc. «Ne rărim între noi», vorba cronicarului. Dar, din păcate, nu vin în loc aceleaşi forţe. Se merge pe deprofesionalizare şi asta mă sperie. Regret şi mă gîndesc cu pioşenie la Ilarion Ciobanu. A suferit mult, a fost dezamă-git de ce vedea în jur şi s-a izolat... Şi lumea ne izolează, într-un fel...", ne-a spus Dorel Vişan.

Era şi scenarist

"Am jucat cu Ilarion în multe filme, printre care «Setea», «Toate pînzele sus»... Cînd l-am cunoscut, am avut impresia că am cunoscut o stîncă. Îmi aduc aminte că m-a impresionat tonul său, extraordinara forţă lăuntrică pe care o avea, curajul şi demnitatea. Era un băiat de o mare demnitate, cu o isteţime deosebită. Foarte puţină lume ştie că el şi scria. Scria scenarii de film, chiar s-a angajat ca regizor la Sahia. Era preocupat de viaţa marinărească şi lucrul acesta s-a văzut mai ales în «Toate pînzele sus». În «Setea», s-a întîmplat un lucru interesant: noi, eu şi Ilarion, eram mai tineri şi jucam alături de monştri sacri... Calboreanu, George Măruţă... Ei bine, Ilarion nu avea nici un fel de emoţie, avea în schimb o mîndrie a profesiei pe care şi-a ales-o de neimaginat. Avea o demnitate pe care nu o puteai terfeli uşor. S-a împrietenit cu Colea Răutu. Era prin prin ’60-’61, şi am avut parte şi de un regizor bun, Mircea Drăgan, care ne-a spus că atunci cînd vine vorba de film, pe platouri, sîntem cu toţii egali", ne-a declarat Ion Besoiu.

Un mare talent

"L-am cunoscut. Am fost colegi la facultate, avea o situaţie mai specială. Era foarte talentat. Ştiu că profesorii nu ne lăsau să facem film, ne spuneau să aşteptăm să terminăm şcoala, dar Ilarion a primit o ofertă pentru un film şi a plecat. Şi bine a făcut! Se potrivea cu filmul şi fizic, şi ca personalitate. Era un om rezervat, discret cu viaţa personală. Cred că a fost deziluzionat, şi de aceea a ales să se retragă", e de părere Stela Popescu.

UN BUN COLEG
"Am lucrat cu el în «Toate pînzele sus» un an şi jumătate. Un coleg foarte bun, am colaborat minunat. Îmi pare rău, e o pierdere pentru cinematografia românească."
Jean Constantin