O alta viata

Intr-o luna am fost de doua ori la penitenciar. Nu am nici o ruda sau prieten si nu m-am dus sa car pachete cu mancare. Am vrut sa cunosc cateva dintre femeile care stau zi de zi acolo.

Prima data am cunoscut singura femeie din Romania care e directoare de penitenciar. Are doi copii acasa si un sot ofiter de politie. Ce prinde el, incearca ea sa reintegreze. Femeia asta isi petrece zeci de ore pe zi in penitenciar si tine sub control emotiile si frustrarile a cateva sute de femei inchise pentru fapte care de care mai odioase. Are o intelegere cu sotul, sa nu vorbeasca in fata copiilor despre ororile pe care le intalnesc fiecare la locul de munca. Si in 10 ani, de cand e directoare de penitenciar, a vazut destule orori. "In primele mele zile aici am vorbit cu o tanara care se considera nedreptatita ca era inchisa. Recunostea ca ucisese, dar nu intelegea de ce sa fie condamnata. Pentru ca ea isi omorase copilul, era facut de ea, nu de alta. A fost prima experienta socanta, m-a urmarit privirea ei multa vreme". Multi dintre prietenii mei spun ca nu si-ar dori sa aiba acasa o nevasta care sa stea cu criminalii in fiecare zi. Dar daca nu simti cum e acolo, daca nu traiesti si viata lor - o alta viata - n-ai cum sa pui verdicte.

In cea de-a doua vizita a mea am cunoscut o tanara cu fata de inger si zambet retinut. E de zece ani in penitenciar si are condamnare pe viata. Singurele ei sanse de a iesi de acolo sunt gratierea sau reducerea pedepsei pentru buna purtare. "M-a intrebat un preot candva ce as face daca, printr-o minune, a doua zi as fi libera. Si n-am stiut ce sa-i raspund. Acum n-as stii ce sa fac in libertate", mi-a spus tanara asta care are o fata de copil de 15 ani. "Peste trei luni o sa am 30", a completat ea si cand o auzi cum mentioneaza date si plaseaza evenimentele in timp, iti dai seama ca pentru cei care sunt in penitenciar, timpul e un reper de alte dimenisiuni decat pentru noi.

Acum 5 ani a vrut sa se sinucida, aflase ca prietenul ei, condamnat ca si ea pe viata, dar trimis intr-un alt penitenciar, a murit in urma unei altercatii cu un alt detinut. "Vroiam sa mor ca sa ajung in viata de dincolo ca sa ma intalnesc cu iubitul meu si sa-l cert ca m-a parasit".

Astazi se gandeste sa faca psihologia si inca nu stiu daca se va gasi o facultate particulara care sa fie de acord sa-i sponsorizeze studiile. Ar fi insa printre primii detinuti din Romania care si-ar completa studiile superioare in penitenciar, pentru penitenciar. Daca ar deveni psiholog, cu condamnarea ei pe viata, singurul loc de munca ar putea fi doar in penitenciar. Si cred ca ar fi spectaculoasa perspectiva unui psiholog care traieste in acelasi mediu si are aceeasi viata ca detinutele pe care le indruma.

Dupa ce am plecat de la penitenciar am realizat ca tanara aceasta se adaptase intr-un mod anume la viata pe care o ducea. Pentru o alta viata, un alt comportament si alte abilitati. Spre exemplu, avea un auz diabolic. Din orice colt al camerei, auzea cea mai mica soapta. Probabil ca asta o ajuta sa supravietuiasca.

De ce v-am spus cele doua povesti reale, ale unor femei care traiesc in penitenciare? Pentru ca au o alta viata decat cea cu care au crescut. Si-au adaptat abilitatile si aptitudinile ca sa supravietuiasca in mediul in care isi petrec acum zilele.

Cele doua povesti sunt dovada ca omul are capacitatea sa traiasca in orice conditii, ca-si modifica si-si recreeaza viata in functie de contextul in care trebuie sa traiasca. Dar sunt si un preambul pentru un film pe care vi-l recomand cu caldura: "O alta viata", in regia lui Kevin Spacey. Filmul este povestea unui tanar care este diagnosticat cu o boala mortala incurabila si care isi construieste, in spatiul in care traieste si cu abilitatile pe care le are, o alta viata. Ajunge astfel un muzician recunoscut si o vedeta de televiziune. Povestea filmului lui Kevin Spacey este, ca si cele relatate mai sus, o intamplare reala. Pe muzician il cheama Bobby Darin si in anii ’40 era in toate topurile americane.