x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale „O privire de aproape”: o nouă perspectivă asupra expoziției permanente Corneliu Baba la MNArT

„O privire de aproape”: o nouă perspectivă asupra expoziției permanente Corneliu Baba la MNArT

de Magdalena Popa Buluc    |    03 Noi 2024   •   14:20
„O privire de aproape”: o nouă perspectivă asupra expoziției permanente Corneliu Baba la MNArT

Muzeul Național de Artă Timișoara are deosebita plăcere de a vă invita la inaugurarea expoziției „O privire de aproape”, ce va avea loc joi, 7 noiembrie, la ora 18:00, în Galeria Colecției Corneliu Baba. Această expoziție reunește cea mai amplă și cuprinzătoare colecție publică de lucrări ale maestrului Corneliu Baba, prezentată dintr-o nouă și inovatoare perspectivă curatorială.

Expoziția „O privire de aproape” include un număr impresionant de lucrări ce provin din patrimoniul Muzeului Național de Artă Timișoara și donația Corneliu Baba, cărora li se adaugă opere împrumutate din colecția artistului și din colecția privată SUN-Collection. Selecția lucrărilor a fost atent realizată de curatoarea expoziției, Maria Muscalu-Albani, pentru a oferi publicului o interacțiune nouă cu opera lui Corneliu Baba.

Preocupat de explorarea posibilităților pe care le oferă limbajul pictural, mai cu seamă de modelarea materiei picturale în sensul atingerii armoniilor compoziționale de finețe, Corneliu Baba este cel care reușește ca, în a doua jumătate a secolului XX, în condițiile socio-politice ale perioadei comuniste în România, să propună demersul plastic cel mai consistent – unica sa rațiune de a fi, a simți și a gândi. Portretele sale cuprind o gamă foarte variată de subiecte, de la chipul uman și până la portretul de obiect, portretul colectiv și portretizarea spațiului în care se mișcă personajele sale. 

Într-o pagină de jurnal, artistul mărturisea: „În mijlocul gălăgiei generale mă încăpățânez să rămân eu. Poate e cel mai greu lucru. Ideea care mă urmărește este că șansa picturii mele este tocmai ghinionul de a trăi în Est şi de a lua parte la toate coșmarele acestei epoci ce mă urmăresc obsesiv în drama picturii ce fac. Fantezia mea avea nevoie de drumul întortochiat al dramei omenești văzută în toată cruzimea, violența şi lașitatea care continuă să umple de secole istoria.”

Expoziția reunește subiectele mari ale picturii maestrului Corneliu Baba, organizate pe criterii cronologice și tematice, punctând lucrări-cheie și propunând un discurs amplu care include, alături de pictură, o incursiune în lumea scrierilor, a notațiilor de atelier, a contextualizării operei în cadrul epocii în care a trăit, a pictat și a scris.

Foarte aproape de ziua de naștere a pictorului (18 noiembrie 1906, la Craiova) și cu doi ani înaintea aniversării a 20 de ani de la inaugurarea Muzeului de Artă Timișoara, redeschiderea expoziției Colecției permanente Corneliu Baba propune o privire de aproape asupra mărturisirii de credință a acestui artist care și-a petrecut anii adolescenței și ai primei tinereți în atmosfera Timișoarei pe care o evocă adesea.

Conceptul expoziției este semnat de Maria Muscalu-Albani, iar grafica și producția sunt realizate de Squaremedia.ro. Expoziția a fost posibilă datorită susținerii financiare în valoare totală de aproximativ 185 mii de euro. Această sumă a fost asigurată din patrimoniul de legatar.

 

×