x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale OTV sau jenibila comedie

OTV sau jenibila comedie

30 Iun 2004   •   00:00

C(RAMPE) - LUIZA LUPU

Extraordinaaaaaar!!!!! Senzationaaaaaaaal! Nemaipomeniiiiiiiiit!!!!! De nemaivazut si nemaiauzit!!!!!!!!!! OTV face public IN EXCLUSIVITATE pentru telespectatori inca o stire senzationala!!!!!! Presupusul suicid al lui Mihail Erbasu, supranumit de ziaristii de la OTV, cati or fi, "tragedia Erbasu", mai are un amanunt pe care, nimeni, niciodata, in afara de Dan Diaconescu, nu l-a descoperit: ca cica la locul tragediei a mai fost gasit un bilet de adio. I-haaaa, doamnelor si domnilor!

Unicul, irepetabilul, inexpugnabilul, irefutabilul, inegalabilul Dan Diaconescu vine, in fiecare seara, cu stiri DE SEN-ZA-TI-E (va rog mult, apasati pe fiecare silaba!!!).

Ati observat? La OTV, totul e "pentru prima oara". OTV dezvirgineaza toate stirile de senzatie pe care ametitii aia din presa scrisa or sa le preia (va dati seama cata umilinta?) tocmai de la ei, tocmai de la OTV, de la acest furnizor interminabil de senzationalisme. Ar trebui sa ne simtim flatati. OTV lucreaza dintre noi, pentru noi. OTV vegheaza. OTV stie tot. La OTV nu exista cuvantul "perimare". Singurul termen in stare sa defineasca cel mai bine dimensiunea profesionista a OTV este "senzational".

Invitat in emisiunea de luni seara, un nene. Ar trebui sa stiu cum il cheama. Nu stiu si sunt mandra pentru asta. "Sunteti un ziarist destoinic", face invitatul, pentru ca pe urma sa adauge ca Dan Diaconescu "este primul care afla ca la locul mortii lui Erbasu a mai fost gasit un bilet de adio".

Priviti-l pe Dan Diaconescu si vedeti destoinicia in persoana! Dan Diaconescu e abil. Dan Diaconescu e subtil. Dan Diaconescu e profi. Dan Diaconescu e competent. Dan Diaconescu e dotat. Dan Diaconescu e incercat. Dan Diaconescu e cacator. Dan Diaconescu e uns cu toate alea. Pe Dan Diaconescu nu-l faci din vorbe cu una-cu doua. Dan Diaconescu TE FACE din vorbe. Dan Diaconescu e culmea profesiunii de ziarist.

Auziti, mai, incompetentilor din presa scrisa, mai mutati-va televizoarele si pe OTV daca vreti sa faceti presa adevarata, daca vreti sa fiti si voi incercati si destoinici ca amicul Dan Diaconescu. Ati auzit ce-a spus luni seara: luati-va pixurile si notati-va ultimele stiri senzationale direct din OTV, ca sa rupeti gura sefilor a doua zi in redactie! Fir-ati ai dracu’ sa fiti de papagali!
×
Subiecte în articol: arte diaconescu dan