x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Pe scenă, "Herr Paul"

Pe scenă, "Herr Paul"

de Maria Sârbu    |    03 Oct 2009   •   00:00
Pe scenă, "Herr Paul"

Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ a deschis stagiunea cu spectacolul "Herr Paul" de Tankred Dorst. Piesa a fost tradusă de Victor Scoradeţ, proaspăt laureat al medaliei "Goethe".



Regizorul Radu Afrim a ales pentru întruchiparea personajelor din "Herr Paul" actori care să nu ştirbească în nici un fel valorosul text al scriitorului şi omului de teatru german Tankred Dorst, deopotrivă tradus de Scoradeţ. Rolul principal îl deţine Cezar Antal, pentru care a şi fost aleasă piesa lui Dorst. Afrim îl apreciază foarte mult pe acest interpret ce posedă "o paletă fabuloasă de exprimare".

Nu a greşit când a hotărât să facă acest spectacol, pentru că actorul a ştiut şi a reuşit să prezinte publicului "lumea interioară nebună", care se zbuciumă în sufletul lui. Personajul îi vine ca o mănuşă. Antal este un valoros actor al teatrului românesc, dar cunoscut de comunitatea locală şi de unii reprezentanţi ai comunităţii teatrale care l-au văzut în spectacolele montate la Piatra Neamţ, chiar de acelaşi Afrim sau de Alexandru Dabija.

Nu este uşor să dezghioci gândurile şi acţiunile unui personaj precum Herr Paul, un om care trăieşte, cu sora sa (Lucreţia Mandric o altă, indiscutabil, mare actriţă) într-un spaţiu închis, paralel cu lumea înconjurătoare. În scenă vezi un om a cărui curăţenie etică te pune la încercare, te face să te întrebi în ce context pot supravieţui valorile morale. În casa eroului e vechi şi e nou. Din punct de vedere tehnic, dar şi artistic, spectacolul are claritate. Artiştii, care se susţin unii pe alţii, dirijaţi cu abilitate de regizor, creează "lumea singuratică".

Într-un spaţiu foarte mic se revarsă un univers imens. E un spaţiu cu tot ce a adunat în viaţă Herr Paul, cu tot ce a preţuit cel mai mult. Trăieşte departe de lumea distrugerilor. Asta se vede în special prin intermediul decorului.

O LUME ÎMPĂIATĂ
Scenografia creată de Iuliana Vâlsan este ca o citire a caracterului celui care a ales să trăiască în universul singurătăţii. Fiecare bucăţică a spaţiului scenic - pereţi, plafon, duşumea - este înţesat de lucruri de tot felul: animale, păsări şi insecte împăiate, tablouri, mobilă veche, plante de tot felul, vase de bucătărie... Culmea, această multitudine de obiecte este orânduită cu pricepere de scenografă, care s-a lăsat pradă textului.

Ea prezintă refugiul într-o lume interioară, găsind mijloace pentru a arăta cum ni se creează imunitatea de a rezista la viaţa de dincolo de pereţii acestei case. Iuliana Vâlsan a luat textul ca pe un apel la creaţie: "Închişi în noi, regăsim lucruri pierdute şi atunci din lucruri puţine nu facem decât să reinventăm realitatea. Totul devine un joc, o bucurie, o recompunere a obiectelor banale, care devin creaţie".

Alături de Cezar Antal şi Lucreţia Mandric, în spectacol se remarcă şi ceilalţi actori: Matei Rotaru, Isabela Neamţu, Nora Covali şi Andrea Gavriliu, o "achiziţie" ca o bijuterie, pe care a făcut-o directorul Teatrului, Liviu Timuş.

×