x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Premieră - “Moartea unui comis-voiajor”, la Teatrul Bulandra

Premieră - “Moartea unui comis-voiajor”, la Teatrul Bulandra

28 Mar 2008   •   00:00

Teatrul Bulandra aduce la rampă, la începutul lunii aprilie, spectacolul “Moartea unui comis-voiajor” de Arthur Miller, în regia lui Felix Alexa.

Teatrul Bulandra aduce la rampă, la începutul lunii aprilie, spectacolul “Moartea unui comis-voiajor” de Arthur Miller, în regia lui Felix Alexa.

            Premiera va avea loc la 4 aprilie, la Sala Izvor iar următoarele reprezentaţii sunt programate pentru 5 şi 6 aprilie.

            Alături de Victor Rebengiuc, care deţine rolul principal, joacă actorii Mariana Mihuţ, Şerban Pavlu, Marius Chivu, Claudiu Stănescu, Dana Dogaru, Dan Aştilean, Valentin Popescu ş.a.

            Felix Alexa a lucrat în echipă şi cu Mihai Păcurar (decor) şi Doina Levintza (costume).

            Considerată una dintre marile piese ale secolului al XX-lea şi premiată cu Pulitzer, în 1949, piesa “Moartea unui comis-voiajor” a fost jucată de nenumărate ori pe scenele teatrelor din toată lumea.

            Textul a marcat publicul de pretutindeni prin subiectul abordat. “Într-o lume contemporană dominată de reclame, beton şi ideea succesului imediat, dramele sufleteşti ale omului simplu sunt înghiţite în vârtejul unei societăţi de consum care devorează încet, dar sigur, umanitatea din noi”, afirmă Felix Alexa.

            Creatorul montării pune accent “pe criza profundă de identitate a fiecăruia dintre noi”, el realizând spectacolul într-o viziune care menţine actualitatea şi forţa de impact ale acestei celebre piese.

×
Subiecte în articol: arte