Ajunsă la cea de-a treia ediţie, cea mai prestigioasă competiţie din gazetăria sportivă romănească reuşeşte să crescă notabil valoarea distincţiilor.
Bucureşti, 24 octombrie 2007 - 15.000 de Euro pentru laureaţii din acest an ai Premiilor Ioan Chirilă.
Incă de la prima ediţie, organizatorii şi-au propus să răsplătească concurenţii, nu doar simbolic, ci şi material, tocmai pentru a reflecta mai bine valoarea adevăratului jurnalism.
Ajunsă la cea de-a treia ediţie, cea mai prestigioasă competiţie din gazetăria sportivă romănească reuşeşte să crescă notabil valoarea distincţiilor, cu sprijinul sponsorului principal, URSUS.
Astfel, jurnalistul care va fi desemnat âGazetarul anului" va primi 5.000 de Euro, autorul celei mai bune cărţi sportive va fi răsplătit cu un premiu de 2.000 de Euro, iar premiile celorlalte categorii din competitie se ridica la 1.500 de Euro fiecare. Amintim că âTalentul anului" şi âSportivul anului" sunt categoriile care nu primesc premii in bani.
Căştigătorul Premiului âTalentul anului" va avea şansa de a deveni jurnalist, iar âSportivul anului" va primi un trofeu, o plachetă de argint, care poartă semnatura lui Ioan Chirilă.
"In căţiva ani, cuantumul premiilor va creşte. Anul acesta avem un sponsor principal puternic, URSUS", explică Tudor Chirilă, reprezentantul Agentiei de vise, coproducător al evenimentului. Dar recompensa e mai presus de bani."E vorba despre sportul adevărat, despre emoţie, despre scrisul frumos, pe care l-a impărţit cu noi toţi Ioan Chirilă si pe care trebuie să-l ducem mai departe".
"Pentru URSUS, sprijinul acordat Premiilor Ioan Chirilă este un gest de recunoaştere a adevaratelor valori romăneşti. Sportul romănesc are nevoie de gazetari talentaţi, care să scrie despre succesele inregistrate de sportivii romăni pe marile podiumuri ale lumii. Parteneriatul cu Premiile Ioan Chirilă vine in completarea altor asemenea acţiuni, precum cea de sprijinire a sportivilor calificaţi la Jocurile Olimpice de la Beijing din 2008", a declarat Mugur Nicolae, Brand Manager URSUS.
Alina Macarie - PR Manager Agenţia de Vise

- 021 318 94 38/ 39
- alina.macarie@agentiadevise.ro
Citește pe Antena3.ro