Anul acesta, Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) va organiza două sesiuni de concurs de proiecte cinematografice, primul urmînd să se desfăşoare în luna iulie, a declarat Adrian Iorgulescu, ministrul Culturii şi Cultelor.
Anul acesta, Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) va organiza două sesiuni de concurs de proiecte cinematografice, primul urmînd să se desfăşoare în luna iulie, a declarat Adrian Iorgulescu, ministrul Culturii şi Cultelor. Totodată, Iorgulescu a precizat că MCC va sprijini în continuare performanţele cineaştilor români. "Sunt extrem de satisfăcut de performaneţele obţinute şi anul acesta la Cannes, care dovedesc că avem de-a face cu o şcoală valoroasă de film, tânără, nu doar cu cazuri”, a spus Iorgulescu, citat de Mediafax. El a precizat că şi în acest an CNC va organiza două sesiuni ale concursului de proiecte cinematografice, în iulie şi, probabil, noiembrie. "Vom face şi în acest an două sesiuni pentru concursul de scenarii, primul va avea loc în luna iulie. Intenţionez să semnez mîine sau poimîine ordinul prin care demarăm procedurile oficiale", a adăugat ministrul.
Eugen Şerbănescu, directorul CNC, a precizat că sesiunea din luna iulie a concursului va avea un buget total asemănător cu cel de la ultima competiţie de proiecte cinematografice, respectiv circa 15 milioane de lei. "Sesiunea va fi asemănătoare cu cea de anii trecuţi. La ultima sesiune am avut 15 milioane, probabil vom fi în jurul acestei sume", a spus Şerbănescu, remarcînd că 2008 este cel de-al doilea an în care CNC organizează două sesiuni de concurs pe an. "Este un ritm alert, sperăm că şi filmele finanţate de noi să apară", a mai subliniat directorul CNC. El a mai precizat că, pentru organizarea competiţiei, se vor modifica şi cîteva puncte din regulamentul de concurs, ca urmare a unei Ordonanţe de Urgenţă aprobate în luna martie de Guvern, care aduce modificări importante şi în privinţa activităţii derulate de Centrul Cinematografiei. Una dintre cele mai importante modificări care vor fi trecute în noul regulament este aceea că juriile concursurilor de finanţare ale CNC vor fi numite de directorul Centrului, şi nu de ministrul Culturii şi Cultelor, prin ordin, aşa cum s-a întîmplat pînă acum. Aceeaşi situaţie o vor avea şi comisiile de analizare a contestaţiilor, care vor fi numite tot de Eugen Şerbănescu.