x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale „Stilul Doina Levintza” din 25 martie la ARCUB: Cea mai amplă expoziţie semnată Doina Levintza

„Stilul Doina Levintza” din 25 martie la ARCUB: Cea mai amplă expoziţie semnată Doina Levintza

de Magdalena Popa Buluc    |    25 Mar 2022   •   20:15
„Stilul Doina Levintza” din 25 martie la ARCUB:  Cea mai amplă expoziţie semnată  Doina Levintza

Începând din 25 martie, Doina Levintza prezintă la ARCUB cea mai amplă selecţie de costume şi creaţii vestimentare în expoziţia-eveniment „Stilul Doina Levintza” organizată de Primăria Capitalei prin ARCUB. Prima expoziţie ce reuneşte costume de teatru şi film, ţinute de podium şi obiecte de colecţie semnate de artista Doina Levintza marchează Ziua Mondială a Teatrului din acest an. Expoziţia poate fi vizitată la ARCUB Gabroveni între 25 martie şi 28 aprilie 2022. Evenimentul este susţinut de Dressingz – Sustainable pre-owned luxury fashion şi Huawei P50 Pro | P50 Pocket.

„Doina Levintza este un reper, este un model, este un geniu. […] Este un artist care a lucrat cu cei mai mari regizori, descoperind mereu atât propriul limbaj, cât şi nuanţele fiecărei colaborări. Lucrul ei elaborat, stilul definit şi redefinit, profunzimea cu care a gândit vizual şi cromatic proporţiile, studiile şi schiţele de costum pentru fiecare personaj din texte mari ale dramaturgiei sau din piese noi, au fost mereu dublate de o pasiune cu totul remarcabilă şi de un tip de devoţiune rară. Iar pentru noi, publicul, rămân vii amintirile unor mari creaţii scenice ale căror martori am fost […]. Amintiri de neşters, repere în care viziunea regizorală şi prospeţimea fiecărui discurs teatral s-au împletit cu eleganţa plină de bogăţie, cu somptuozitatea şi simbolistica culorilor folosite în scenografiile Doinei Levintza… Poveşti tulburătoare în care Costumul a fost, şi el, protagonist.” Marina Constantinescu

 

Timp de mai bine de o lună, evenimentul ocupă în întregime spaţiile expoziţionale ale ARCUB pentru a reda lumea fascinantă a Doinei Levintza, de la reconstruirea atelierului artistei, la recrearea atmosferei unui studio foto şi a unui podium de defilare. Fiecare dintre cele şapte spaţii ale centrului cultural are o temă expoziţională dedicată unui segment din vasta activitate a creatoarei, expoziţia fiind liantul dintre toate zonele creative în care se manifestă Doina Levintza: teatru, film, televiziune și modă. Expoziţia poartă vizitatorul prin aceste lumi marcate prin ţinute şi elemente reprezentative pentru fiecare în parte. „Stilul Doina Levintza” îşi doreşte, astfel, să descifreze şi să prezinte elementele care construiesc acest stil unic, recognoscibil.

Incursiunea în lumea captivantă a Doinei Levintza începe la etajul Hanului Gabroveni cu Sala Coloanelor unde este recreat un studio de fotografie de modă. Sala Lipscani este spaţiul dedicat fotografiei de modă, iar în Sala Gabroveni pot fi admirate faimoasele broderii pe costume, tapiserii şi obiecte decorative create în tehnica specială a colajului dezvoltată de Doina Levintza în anii ’80. Limbajul estetic creat de artistă în scenografia de televiziune este prezentat într-o proiecţie în foaierul Sălii Coloanelor. În Sala Bolţilor de la demisolul Hanului sunt expuse impresionantele costume de teatru create de artistă pentru spectacolul „Casanova” de la Teatrul Odeon, regia: Dragoș Galgoțiu. Sala Arcelor de la parterul clădirii găzduieşte spaţiul dedicat costumelor de film, iar în Sala Cafenea este recreat atelierul artistei.

 

„Arta pentru mine este raţiunea de a fi, este încântarea sufletului meu. Dintotdeauna am iubit cu pasiune frumosul, bunul gust, rafinamentul. Pe toate le găsim întrupate în artă. De aceea şi eu mă regăsesc în totalitate în artă, în munca artistică. Iubesc ceea ce fac, îmi iubesc cu ardoare meseria, iubesc frumosul şi oamenii. Fiecare clipă mi-o trăiesc încercând să aduc bucurie oamenilor prin ceea ce fac. Cea mai mare satisfacţie a mea este atunci când văd lumina fericirii în ochii celor care îmi privesc munca. De aceea şi ieri, şi azi, şi mâine voi face mereu acelaşi lucru, pentru a face lumea să zâmbească, să fie mulţumită, să fie fericită, indiferent că e teatru, film, modă sau tv.” Doina Levintza

 

Expoziţia poate fi vizitată în perioada 26 martie – 28 aprilie 2022, zilnic, între orele 14.00 – 20.00, la ARCUB. În ziua vernisajului, pe 25 martie 2022, expoziţia poate fi vizitată în intervalul orar 14.00-16.00.

 

 

Scurtă biografie Doina Levintza

 

În adolescență, Doina Levintza era pasionata de sculptură. A cochetat o vreme cu teatrologia, dar a descoperit apoi talentul la desen, moștenit de la mama ei, și s-a decis într-un final pentru arhitectură. După ce a absolvit Școala de arhitectură din București, viața a purtat-o către costumul de film și teatru și, mai târziu, către modă.

Doina Levintza debutează în Televiziune în anii ‘60, ca scenograf și creator de costume, acest lucru înlesnindu-i mai apoi colaborarea cu regizori prestigioşi din lumea teatrului ca Alexandru Tatos, Cornel Todea, Petre Sava Băleanu, Letiţia Popa sau Lidia Ionescu.

Acolo l-a cunoscut şi pe Liviu Ciulei cu care lucrează mai târziu în teatru. În televiziune colaborează cu unii dintre  cei mai cunoscuţi actori, precum Valeria Seciu, Mariana Mihuţ, Victor Rebengiuc, Forry Etterle, Gina Patrichi, Mircea Albulescu, Toma Caragiu şi mulţi alţii.

După colaborarea cu Valeriu Lazarov, urmează producţiile renumite alb-negru realizate împreună cu Alexandru Bocăneţ. Astfel s-a născut stilul alb-negru al producţiilor televizate ce rămâne și astăzi un reper estetic important, un punct de referință în istoria Televiziunii Române.

După 1977, Doina Levintza și-a dat demisia din televiziune și a început să lucreze pentru Fondul Plastic. Tot în aceeaşi perioadă, începe colaborarea cu Dan Piţa la filmul „Profetul, aurul şi ardelenii”. Ieşirea peste graniţe s-a produs odată cu expoziţia de păpuşi în mărime naturală realizată pentru o galerie pariziană. Succesul a fost instantaneu urmat de invitaţia de a expune la Monaco, nu puţine fiind cronicile elogioase dedicate creatoarei.

Cronicarul de modă Michel Desforges scria în Le Figaro: „E de ajuns să-i vezi o singură dată creatiile pentru a recunoaște apoi o piesă Levintza în orice ocazie […] Doina Levintza este înrudită de departe cu Federico Fellini și Salvador Dali”.

Au urmat peste 100 de prezentări ale brandului Levintza la Monte Carlo, din nou la Paris, apoi la Washington, New York, Londra, Praga, Geneva, Madrid, în Japonia și China, la Berlin, Bruxelles și Chicago.

Doina Levintza este și prima creatoare de modă din Europa de Est care şi-a prezentat colecţiile la New York Fashion Week.

Un nume de prestigiu în istoria teatrului și cinematografiei românești, Doina Levintza a colaborat cu cei mai mari regizori de teatru și film pentru peste 120 de spectacole și producții cinematografice reper din țară și străinătate. Pentru publicul de teatru rămâne în amintire impactul pe care le-au avut spectacolele „Furtuna” de la Bulandra în regia lui Liviu Ciulei, „O trilogie antică” şi „Livada de vişini” în regia lui Andrei Şerban, nenumărate spectacole regizate de Mihai Măniuţiu printre care „Richard al III-lea”, „Antigona”, „Richard al II-lea”. Într-o carieră de peste 50 de ani, Doina Levintza a fost într-un dialog constant cu dinamica artei de la mijlocul secolului trecut până în prezent.  

×