x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale "Summer in Winter", în proiecţie unică la Cinema Union

"Summer in Winter", în proiecţie unică la Cinema Union

de Gabriela Boeriu    |    11 Apr 2008   •   00:00

"The Summer in Winter/L’Estate d’Inverno", în regia lui Davide Sibaldi, cîştigătorul de anul acesta la Festivalul European al Filmului Independent ÉCU, a putut fi urmărit joi seară în proiecţie unică la Cinema Union, din Bucureşti.



"The Summer in Winter/L’Estate d’Inverno", în regia lui Davide Sibaldi, cîştigătorul de anul acesta la Festivalul European al Filmului Independent ÉCU, a putut fi urmărit joi seară în proiecţie unică la Cinema Union, din Bucureşti.

Printre cei prezenţi în sală s-a numărat şi Cătălin Leescu, unul dintre cei şapte membri ai Juriului ÉCU şi cel care a înmînat Marele premiu regizorului italian Davide Sibaldi.

Evenimentul a fost oferit publicului de CineMagia.ro şi este "cea mai adîncă şi mai verticală poveste din festival, cu cele mai bune personaje", a declarat pentru CineMagia.ro Cătălin Leescu.

"The Summer in Winter" s-a filmat în cinci zile, cu un buget de aproximativ 40.000 de euro. Davide Sibaldi a scris scenariul în două luni, pe cînd avea 18 ani. Timp de trei ani, Sibaldi a căutat finanţare pentru acest proiect. În 2008 l-a turnat şi l-a trimis la Festivalul European al Filmului Independent ÉCU, unde a obţinut şi marele premiu. Pia Lanciotti, interpreta personajului principal, a obţinut la acelaşi festival Premiul pentru cea mai bună actriţă.

"Lucrurile care îţi provoacă cea mai mare bucurie se obţin cel mai greu" sunt cuvintele personajului principal din această peliculă redată ca o călătorie prin viaţă, călătorie parcursă cu acea mască pusă de oameni pentru a ascunde frica şi pentru a se proteja.

"Am vrut să fac un film care să fie de ajutor pentru audienţă. Un film care ar putea să le arate cum să-şi înţeleagă fără frică unele probleme profunde, personale, care ne aparţin doar nouă înşine. Am vrut ca publicul să se simtă mai bogat la sfîrşitul filmului", a declarat regizorul filmului.

×
Subiecte în articol: arte