Primul musical despre istoria ţiganilor, despre plecarea acestora din India spre Europa şi stabilirea lor pe bătrînul continent are avanpremiera astăzi la Hamburg.
Primul musical despre istoria ţiganilor, despre plecarea acestora din India spre Europa şi stabilirea lor pe bătrînul continent are avanpremiera astăzi la Hamburg. Spectacolul include şi povestea vieţii apreciatului muzician Damian Drăghici, vorbită în engleză, cîntată cu suflet şi dansată cu foc.
Înainte de a pleca în Germania cu musicalul “The Gypsies”, Damian Drăghici şi membrii grupului “Damian and Brothers” s-au întreţinut joi cu jurnaliştii din Bucureşti, la Clubul Diplomatic, unde au prezentat proiectul care este “Sută la sută Damian” – după cum avea să spună celebrul naist şi laureat al Premiului Grammy. Discuţia a fost fulgerătoare, fără multe cuvinte, pentru că artiştii îşi doreau să arate o parte, măcar, din produsul lor pe care îl vor duce şi în Marea Britanie, Liban, Australia, contractele fiind deja semnate.
GYPSY PASSION. În grădina ca un Paradis a Clubului Diplomatic, scurta prezentare muzicală a fost preludiul unui mare viitor succes cu “The Gypsies”. Damian Drăghici a pus destul suflet în acest proiect, iniţiat din dorinţa sa de a contribui la înţelegerea faţă de cultura şi originile rromilor în rîndul publicului occidental. În aşteptarea spectacolului trupei “Damian and Brothers” sînt în primul rînd jurnaliştii germani, care au şi dat sfoară în ţara lor, anunţînd un... “Gypsy Passion”.
Evenimentul va avea loc la Teatrul Fliegende Bauten din Hamburg, Germania. “Este primul meu proiect sută la sută Damian”, preciza pentru jurnaliştii români cel plecat de acasă peste mări şi ţări în căutarea norocului pe care l-a găsit. “The Gypsies” este un proiect realizat de Damian împreună cu producătorul britanic Toby Gough şi are două părţi. În prima parte a show-ului este prezentată “povestea ţiganilor plecaţi cu secole în urmă din India” şi care au ajuns în Europa, iar în partea a doua povestea personală a lui Damian Drăghici. La textul scris în engleză de Toby Gough s-a adăugat muzica talentatului compozitor, el făcînd şi aranjamentul muzical.
MARE TURNEU. Pentru a lansa musicalul, în care au fost implicate pentru început 22 de persoane din trupa “Damian and Brothers” a fost gîndit turneul de trei săptămîni în Germania, continuat în Marea Britanie, Liban şi Australia. Desigur, proiectul va fi adus şi în România, însă decizia ca “The Gypsies” să fie jucat mai întîi în ţările enumerate aparţine producătorului.
La scurta repetiţie de joi, de la Clubul Diplomatic, Damian şi “fraţii” săi au fost prezentaţi de realizatorul tv Andrei Gheorghe, personaj “pitoresc” în contextul dat. Îmbrăcat în straie ale rromilor, Gheorghe a dansat alături de june şi frumoase ţigăncuşe pe ritmurile minunatei muzici a lui Damian. “Povestea mea e asemănătoare cu povestea lui Santiago din romanul «Alchimistul» de Paulo Coelho. Am plecat şi am revenit la rădăcini. Datorez revenirea mea României şi fraţilor mei ţigani” – este mărturisirea muzicianului, făcută în faţa jurnaliştilor. Damian s-a implicat, în ultimii ani, în diverse iniţiative de promovare a culturii româneşti şi de combatere a intoleranţei.
maria.sarbu@jurnalul.ro