Mulţi oameni vor să simtă adrenalina din cînd în cînd. Unii optează pentru paraşutism, bungee jumping sau cîte şi mai cîte modalităţi de a simţi cum sîngele îţi inundă cerebelul. Mult mai simplu şi lipsit de pericol ar fi fost ca aceia care vor să li se zbîrlească părul pe mîini şi să simtă un gol în stomac să fi venit joi seară la Sala Palatului, în spectacolul "Lord of the Dance".

Dansatorii irlandezi au înnebunit într-un sens foarte pozitiv spectatorii din sală. Costume frumoase, coregrafie excelentă, muzică mai mult decît în acord cu întreg show-ul. Într-un cuvînt: fabulos! Nu l-am văzut pe Michael Flatley, aşa cum se zvonea. Ba că stă în culise, ba că o să apară la începutul şi la sfîrşitul spectacolului, ba, ba. Cu Michael sau fără Michael, dansatorii au au avut o reprezentaţie perfectă, la unison, într-o poveste în care, bineînţeles, binele învinge (Lord of the Dance şi a lui iubită: Saoirese).
Evenimentul a fost prezentat de Maia Morgenstern şi Grainne Keny (Preşedinte internaţional EURAD) şi a fost oferit publicului de Asociaţia Culturală de Teatru, Muzică şi Film "Dracula", în parteneriat cu Centrul Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului (CIADO), Agenţia Naţională Antidrog (ANA), Primăria Capitalei şi Asociaţia Natională a Caselor de Cultură a Sindicatelor din România(ANCCR).
Lord of the Dance este cel mai aclamat turneu din toate timpurile, de la premiera sa din Dublin 1996 doborînd recordurile în toată lumea, fiind cel mai mare turneu din istoria divertismentului.
Înaintînd spre ieşire, am auzit un singur lucru: sperăm să revină cît mai curînd!
Citește pe Antena3.ro