Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Am vazut la oteve un dizident si iar mi-am adus aminte de vechea mea frustrare: care n-am fost si io dizident pe vremea luâ Ceasca! Sa fi barfit si io sistemuâ comunist, sa-i fi injurat si io pe securistii aia nenorociti sau, poate, chiar mai rau, sa-l fi ucis de-a dreptuâ si sa nu ma prinda niciodata.
LUIZA LUPU - C(RAMPE)
Va dati seama c-acuma ma chemau si pe mine la oteve si ma dadeam si io mare c-am fost dizident.
De fapt, ca sa fiu sincera, frustrarea mea cu dizidenta e prelungirea paradoxala a alteia: doamnelor si domnilor, eram dintre acei pionieri care-si doreau sa-i duca flori luâ Ceasca. Ma uitam de fiecare data siderata la copiii de varsta mea care dadeau buzna la el, ii spuneau ceva duios (cred ca era duios sau chiar copilaros, pentru ca Ceasca zambea cumva superior, ca un adult). Pe urma-i dadeau florile si gata.
Ei bine, nici dizident n-am fost, nici flori luâ Ceasca nu i-am dus, in schimb am stat de nenumarate ori la coada la branza. Asta in timp ce dizidentul de la oteve de ieri-dimineata, in dizidenta lui dizidenta, si-a luat nevasta dizidenta si s-a carat ca un dizident in Canada. Acum e poet, fost dizident, fost (sau actual?) ofiter si-a venit si-n tara noastra de-a cerut pamant si apa... aaa... ba nu, si-a lansat o carte.
Astfel, un nou Adrian, de data asta Erbiceanu, vine sa se puna de unuâ singur pe firmamentuâ poeziei noastre nationale, sa straluceasca de unuâ singur, ca un star... aaa... ca o stea pe ceruâ de cristal al metaforei adanci si, de asemenea, de ce sa n-o spunem si p-asta, s-o frece putin prin Romania si sa plece in Canada, cu accentul lui cu tot.
Domnul Erbiceanu avea ceva ce n-a placut inimii mele mici si negre, nu pot sa va spun ce. E indicibil, da? Deci da? Deci da? Din toata poezia aia pe care-a recitat-o din sufletuâ lui de aur n-am retinut decat asta cu "ne-om depana aleanul". Depanatul a fost dintotdeauna o chestie foarte cool!
Citește pe Antena3.ro
