x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Vedete de teatru adunate laolaltă

Vedete de teatru adunate laolaltă

de Maria Sârbu    |    14 Mai 2008   •   00:00
Vedete de teatru adunate laolaltă

La Buzău a prins contur şi se desfăşoară cu succes festivalul “VedeTEatru”. Este doar la a II-a ediţie, însă pare că a cîştigat încrederea spectatorilor. Evenimentul, axat pe vedeta de teatru, garantează un mare succes de public.

La Buzău a prins contur şi se desfăşoară cu succes festivalul “VedeTEatru”. Este doar la a II-a ediţie, însă pare că a cîştigat încrederea spectatorilor. Evenimentul, axat pe vedeta de teatru, garantează un mare succes de public.

 

 

Ambiţia conducerii Teatrului “George Ciprian” (director Marinela Ţepuş) de a crea un festival care să adune laolaltă vedete are sorţi de izbîndă, pentru că popularitatea este la mare căutare. Dacă anul trecut au fost aduse, în special din Bucureşti, spectacole-vedetă, la ediţia actuală, desfăşurată între 10 şi 17 mai, se pune accent pe actorul-vedetă. Organizatorii s-au gîndit la toate categoriile de public, astfel încît să fie teatru pe placul tuturor.

 

 

ACTORUL-VEDETĂ. În secţiunea oficială au fost invitate producţii din Bucureşti în care joacă actori-vedetă, adoraţi de public. Acestea au loc pe scena teatrului. Au ridicat publicul în picioare, în primele zile de festival, interpreţii rolurilor din spectacolul Teatrului Odeon “Ionesco – cinci piese scurte” de Eugene Ionesco, regia Alexandru Dabija, aceştia fiind Dorina Lazăr, Oana Ştefănescu, Antoaneta Zaharia, Ionel Mihăilescu, Pavel Bartoş, Gelu Niţu, Mircea Constantinescu. Publicul a ovaţionat după reprezentaţia cu spectacolul “Alex şi Morris” de Michael Elkin, regia Gelu Colceag (Teatrul Mic), pe marii actori Ştefan Iordache şi Mitică Popescu, alături de care joacă Dana  Dembinski-Medeleanu. Programul include alte creaţii cu actori preferaţi: “Opere complete ale lui WLMXPR” (în afara concursului), cu Mircea Diaconu, Emil Hosu şi Constantin Cotimanis – Teatrul Nottara; “Blues”, cu Alexandru Repan, Ion Haiduc, Cerasela Iosifescu în rolurile principale – Teatrul Nottara; “Gaiţele”, cu Dorina Lazăr, Carmen Tănase, Virginia Rojin, Ionel Mihăilescu, Constantin Cojocaru, Marius Stănescu, Antoaneta Zaharia – Teatrul Odeon; “Jocul regilor”, cu Maia Morgenstern, Mircea Rusu şi Andrei Finţi – Teatrul Evreiesc de Stat. Vor veni la Buzău şi alţi actori-vedetă, printre care Virgil Ogăşanu.

 

 

ÎN UMBRĂ. O altă secţiune reuneşte producţii cu actori foarte buni, dar care joacă în teatre din ţară sau în producţii independente şi de aceea apar rar sau nu apar deloc pe micul ecran – obiectul care contribuie la naşterea celebrităţii multora. Secţiunea se numeşte “Vedeta din umbră”, iar spectacolele incluse sînt prezentate în spaţiu neconvenţional – la Clu Pub T’essence.

 

 

Ştim cu toţii că marii actori români nu refuză roluri în spectacole radiofonice. Există în festival un public şi pentru această categorie de producţii, reunite în secţiunea “Bucuria ochiului din ureche”. Sînt audiţii cu spectacole ale Teatrului Radiofonic şi în care rolurile le interpretează Radu Beligan, Dan Condurache, Mihai Dinvale, Marcel Iureş, Florin Piersic, Emilia Popescu, Dan Puric, Adriana Trandafir, Valentin Uritescu ş.a. Audiţiile, urmate de discuţii, au loc la Biblioteca judeţeană.

 

 

ÎN STRADĂ. Pot vedea spectacole şi cei care nu intră în sala de teatru, pentru că sînt prezentate spectacole şi în stradă, în pieţe, în parcuri. Timp de două zile, copiii din Buzău s-au bucurat de prezenţa lui Marian Râlea, cel cunoscut cu numele de Magicianul. Micii spectatori au fost actori în spectacolele lui Râlea, la baza cărora stau basmele. Tot în stradă vor prezenta spectacolul “La români” Teatrul Masca, cu Mihai Mălaimare în frunte.

 

 

În cadrul festivalului a avut loc, timp de trei zile, un alt festival, cel al elevilor, intitulat “Cu teatrul... la cap” – parafrazînd titlul Galei “Capul de... Regizor”, care a precedat “VedeTEatru”. Festivalul a fost organizat de elevii participanţi, care au venit la concurs cu momente din dramaturgia clasică şi contemporană puse în scenă chiar de ei.

“VedeTEatru” se va încheia sîmbătă, cu decernarea premiilor.

 

maria.sarbu@jurnalul.ro

×
Subiecte în articol: arte teatrul