Rodica Popescu Bitănescu, Daniela Nane, Vasile Muraru, Mihai Bendeac, Alice Barb, George Ivaşcu, Dan Puican, Gabriel Cotabiţă şi multe alte stele de cinci stele s-au aflat, în acelaşi timp, sub acelaşi acoperiş, cel al Librăriei "Mihail Sadoveanu". Greu de crezut, nu-i aşa? Dacă vă spun că persoana pentru care toate stelele au avut chemare se numeşte Dan Mihăescu, atunci mă credeţi? Prilejul întâlnirii a fost lansarea lui Dan Mihăescu în ipostaza de "spovedit", într-o carte biografică scrisă cu grijă şi pricepere de Annie Muscă. Şi s-a vorbit atât de frumos, cum nu prea mai ştim să o facem în aceste zile căpiate de divorţuri şi alte reziduuri mondene de tristă actualitate.
Rodica Popescu Bitănescu a spus, fără perdea: "Cum mă uita un pic publicul, îmi scria un scheci şi imediat reveneam în atenţia lui! Găseşte capsă pentru fiecare final. Are har de la Dumnezeu". Valentin Muraru s-a exprimat la fel de direct: "Ar trebui să se înfiinţeze o bancă de umor. Aşa cum există MGM (n.r. – Metro Goldwyn Myer), tot astfel există şi MGD: Mihăescu Geniu Dovedit!". Deşi era răguşită până-n prag de muţenie, Daniela Nane a reuşit, cu greu, să-i mulţumească celui care a descoperit-o şi a lansat-o în divertismentul de televiziune.
De asemenea, Daniela Nane n-a uitat să-l felicite pe Dan Mihăescu pentru ideea pe care a avut-o cu aleea celebrităţilor din Capitală, idee materializată de George Ivaşcu în Piaţa Timpului. "Cu dragostea mea veche pentru actori, mă gândeam ce frumoasă şi necesară ar fi o asemenea alee în Bucureşti", se spove-deşte Dan Mihăescu în carte. Vă recomand să o citiţi pe toate părţile, căci veţi afla lucuri nebănuite despre "un om foarte deschis, cald, tonic în momentele de criză – aşa cum îl descrie Andreea Marin. Este ultimul mohican în umorul românesc. Mihăescu pariază cu toată convingerea pe ascensiunea profesională a lui Bendeac. "Garantez cu cei 50 de ani vechime în câmpul comediei. În rest, îl includ în referinţa divinului Anthony Quinn, care a spus despre actori că sunt îngeri cu aripile căzute". Mihai Bendeac a venit la lansarea prietenului său, chiar dacă nu serveşte defel asemenea evenimente mondene. Îi apreciază valoarea şi îndrăzneşte să afirme că Dan Mihăescu este un zeu. Al umorului. "Te iubesc, Dan Mihăescu! – declară Bendeac. Dacă aveţi treabă cu el pe 18 noiembrie 2045, luaţi-vă gândul! Are drumuri de făcut la poliţie ca să-şi schimbe buletinul, că atunci expiră". Şi zeii au buletin! Să nu uite că există printre muritori...