x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte 9 cărți-făclii

9 cărți-făclii

de Florian Saiu    |    27 Mar 2024   •   06:40
9 cărți-făclii

Vă las, iată, astăzi, aici, un melanj irezistibil de titluri, autori, provocări, (i)luminări. Alegeți atent doar ce vi se potrivește. Lecturi nemuritoare și o primăvară de poveste să trăiți!

1. Hristos în Liban

Autor: Constantin Virgil Gheorghiu

Editura: Sophia, 2024

Traducere: Gheorghiță Ciocioi

„Cum să rămâi indiferent la spectacolul unui Liban sfâșiat, al unui Liban răstignit, când te numești Virgil Gheorghiu și când știi că acest pământ al suferinței este pământul lui Dumnezeu! 

«Dumnezeu sălășluiește în Liban», spune Gheorghiu. «El a prefăcut această țară într-un templu, un loc de refugiu pentru toți cei persecutați, prigoniți, expulzați». Avraam însuși și-a aflat refugiul în acest pământ. Ospitalitatea maroniților, dar și a strămoșilor lor - cananeenii, arameii, tirienii, fenicienii, sidonienii -, nu le-a adus practic nimic altceva decât suferință, rele și masacre cărora le sunt victime de mii de ani. Născută în orizontul unui Beirut în flăcări, această carte pasionantă e povestea prezenței creștine în Liban, istoria tumultuoasă a unei nații aflate aici de la crearea lumii până la drama de astăzi. Un «imn de slavă» închinat unui popor care și-a asumat, ca destin, ospitalitatea și primirea de străini (cf. Evr. 13, 2). 

O nouă provocare, așadar, pentru Virgil Gheorghiu. Înainte de a nu fi prea târziu. Înainte ca noaptea să cadă peste Liban - un simbol viu, zdrobit, al unei epoci de violență...” - Gheorghiță Ciocioi.

2. Teatru I, II

Autor: Eugène Ionesco

Editura: Nemira, 2024

Traducere: Vlad Russo și Vlad Zografi

„Vreau să spun că, atât în teatru, cât și în proză, am sentimentul că întreprind o explorare bâjbâind în beznă, într-o pădure întunecată. Habar n-am unde voi ajunge sau dacă am s-ajung undeva, scriu fără niciun plan. Sfârșitul vine de la sine: constatarea eșecului, ca în ultima mea piesă, Omul cu valize, ori reușita, atunci când sfârșitul poate părea un nou început. În realitate, caut o lume virginală, caut lumina paradiziacă a copilăriei, splendoarea zilei dintâi, splendoarea fără pată, univers intact care aștept să mi se-arate proaspăt, parcă abia născut. Ca și cum aș vrea să asist la evenimentul facerii lumii, ignorând decăderea ei, și caut acest eveniment în mine însumi, cu dorința, parcă, de-a restrăbate cursul Istoriei, sau îl caut în personajele mele, care sunt alți eu însumi ori care sunt aidoma altora ce-mi seamănă, fiind și ei, ca și mine, în mod conștient sau nu, în căutarea luminii absolute. Fiindcă n-au nicio indicație cu privire la drumul pe care-l au de parcurs, personajele mele rătăcesc în întuneric, absurd, incomprehensiune, angoasă”, Eugène Ionesco în „Antidoturi”

3. Sfîntă tinerețe legionară

Autor: Roland Clark

Editura: Polirom, 2024

Traducere: Marius-Adrian Hazaparu

Fondată în 1927, Legiunea Arhanghelul Mihail a fost una dintre cele mai puternice şi mai longevive mişcări fasciste din Europa. Cu rădăcini în mişcările naţionaliste care în secolul al XIX-lea cereau independenţa faţă de Imperiul Austro-Ungar, Legiunea a ajuns la putere urmând un drum sinuos, marcat de violenţă şi discursuri antisemite şi ultranaţionaliste. Sub conducerea carismaticului Corneliu Zelea Codreanu, organizaţia s-a consolidat de-a lungul anilor, atrăgând tot mai mulţi membri. A împrumutat uniformele, marşurile şi estetica marţială ale fascismului european şi s-a bucurat de sprijin politic atât în interiorul graniţelor ţării, cât şi în afara lor. 

Roland Clark merge pe firul istoriei orale, al memoriilor personale şi al documentelor din arhivele naţionale pentru a avea o imagine cât mai completă a curentului fascist din România interbelică. El oferă o nouă perspectivă asupra fascismului european în care, dincolo de analiza istorică detaliată, evidenţiază impactul pe care represiunea oficială, spectacolul fascist şi acţiunile legionarilor l-au avut asupra vieţii de zi cu zi a oamenilor obişnuiţi.

„Roland Clark a folosit cărţi rare şi serii integrale ale ziarelor interbelice, manuscrise şi documente nepublicate, transcrieri ale interviurilor cu martori oculari ai evenimentelor analizate. De o importanţă particulară sunt dosarele din arhivele naţionale româneşti, care reprezintă o sursă incomparabilă pentru istoria mişcării legionare” (Dennis Deletant, University College London).

4. Asasina de zei

Autoare: Hannah Kaner

Editura: Nemira, 2024

Traducere: Mihai Dan Pavelescu

Familia lui Kissen a fost ucisă de fanaticii unui zeu al focului. Acum, Kissen este deicid, adică o persoană care își câștigă existența ucigând zei. Asta până când întâlnește unul pe care nu-l poate omorî: Skedi, un zeu al minciunilor albe, a cărui viață este legată misterios de cea a unui tânăr nobil, amândoi fiind urmăriți de ucigași necunoscuți. Împreună cu un cavaler, ei trebuie să ajungă la ruinele orașului Blenraden, acolo unde sălășluiesc ultimii zei sălbatici, pentru a le cere acestora o favoare. Hăituiți de demoni printr-un ținut în care războiul civil este în plină expansiune, cu toții înțeleg că ceva e putred în miezul lumii lor și că doar ei o mai pot salva.

5. Fata mecanică

Autoare: Anna Mazzola

Editura: Humanitas Fiction, 2024

Traducere: Irina Bojin

Paris, 1750. Păsările cad înghețate din cer, iar orașul e amorțit de un ger cumplit. Săracii, pribegii și nefericiții care își duc cu greu zilele pe străzile pline de miasme - le bas peuple - sunt în așteptarea unui prilej de a da glas mâniei lor, iar Ludovic al XV-lea are ambiția ca domnia lui să o depășească în strălucire pe cea a ilustrului său străbunic. Madelaine are și ea un vis: să-și salveze nepotul de mizerie și viciu. Ajunsă în casa unui bizar ceasornicar, cameristă a nu mai puțin neobișnuitei lui fiice, Véronique, ea va trebui să-și ascundă cu dibăcie trecutul, intențiile și chiar sentimentele. Este doctorul Reinhart, stăpânul ei, un geniu al mecanicii și-al anatomiei, sau e înrobit forțelor răului? De răspunsul pe care va reuși să-l dea Madelaine depind nu numai viața ei și cea a firavului său protejat, ci chiar liniștea marchizei de Pompadour și, în ultimă instanță, a Franței.

O poveste seducătoare!

6. De la zero

Autoare: Tembi Locke

Editura: Trei, 2023

Traducere: Alunița Voiculescu

De la zero spune povestea celor trei veri pe care Tembi le petrece în Sicilia cu fiica sa, Zoela, încercând să-și construiască o viață fără soțul ei. În mediul rural sicilian, unde odinioară Tembi s-a simțit înstrăinată de familia lui Saro, ea descoperă darurile vindecătoare ale alimentelor proaspete și îmbrățișarea unei comunități unite, cu tradițiile și înțelepciunea ei atemporale.

O carte poștală luminoasă ca un lămâi în floare!

7. Povești cu femei măritate

Autoare: Cristina Campos

Editura: Trei, 2024

Traducere: Ana-Maria Tamaș

Gabriela este jurnalistă. După cincisprezece ani de căsnicie, se implică într-o relație cu un bărbat la care visează de ani întregi și începe să ducă o viață dublă. Silvia este fotografă. Soțul ei este un bărbat bun, dar nu o face fericită. Cósima, o stilistă deosebit de talentată, descoperă la scurt timp după căsătorie că soțul ei nu o mai dorește. Cele trei prietene sunt prinse în situații pe care nu și-au imaginat că le vor trăi vreodată, însă, împărtășindu-și experiențele prin care trec, află mai multe despre ele însele, despre oamenii din jur și despre ce-și doresc cu adevărat de la viață.

Un roman sincer și actual despre căsătorie, prietenie, dorință și dragoste.

8. Plicul negru

Autor: Norman Manea

Editura: Polirom, 2024

„Din Plicul negru cititorul învaţă despre duplicitatea perfidă a sistemului totalitar ceauşist mai mult decât din zeci de eseuri politice” (World Literature Today).

„Citind Plicul negru, ne-am putea aminti nocivul «lapte negru» al Tangoului morţii de Celan sau atmosfera claustrofobă a terorii în creştere din Badenheim 1939 de Appelfeld” (The New York Times Book Review).

9. Labirintul rătăciților

Autor: Amin Maalouf

Editura: Polirom, 2024

Traducere: Dan Petrescu

Un război devastator s-a declanşat de curând în inima Europei, readucând la viaţă traumele cele mai dureroase ale trecutului; se proferează constant ameninţări cu un cataclism nuclear, deşi le credeam înlăturate definitiv; există o încleştare între Occident, pe de o parte, şi China şi Rusia, pe de altă parte… E limpede că se produce o schimbare profundă, care deja ne afectează modul de viaţă şi care pune sub semnul întrebării însăşi temelia civilizaţiei noastre. Toţi suntem conştienţi de asta, dar încă nu a examinat nimeni această criză cu luciditatea pe care o merită.

Cum am ajuns aici? Amin Maalouf caută, în cartea de faţă, originile acestei noi înfruntări între Occident şi adversarii săi, retrasând parcursul a patru mari naţiuni: Japonia epocii Meiji, prima ţară din Asia care a sfidat supremaţia naţiunilor „albe” şi a cărei modernizare accelerată a fascinat o lume întreagă, în special alte ţări din Orient, ce au început să viseze să-i calce pe urme; Rusia sovietică, reprezentând, trei sferturi de secol, o ameninţare formidabilă la adresa Occidentului şi a sistemului şi valorilor lui; China, ce constituie în acest secol XXI, prin dezvoltarea sa economică, ponderea demografică şi ideologia conducătorilor, principala provocare pentru supremaţia Occidentului; şi în fine Statele Unite, care au ţinut piept fiecăruia dintre cei trei challengers şi au devenit, după atâtea războaie, liderul suprem al Occidentului şi cea dintâi superputere globală. 

În ansamblu, volumul este o amplă frescă istorică ce înfăţişează clar mizele conflictelor actuale, motivaţiile protagoniştilor şi straniile paradoxuri ale epocii noastre. Cum spunea Faulkner, citat în deschiderea cărţii: „Trecutul nu moare niciodată. Nici măcar nu a trecut”.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: cărţi autori provocari vis viciu zei veri