x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Cărțile primăverii vă păstrează mintea verde

Cărțile primăverii vă păstrează mintea verde

de Florian Saiu    |    30 Mar 2023   •   06:00
Cărțile primăverii vă păstrează mintea verde

Puneți mâna pe cele mai noi și incitante apariții editoriale ale primăverii! Și nu uitați: cititul este o activitate intelectuală care protejează creierul împotriva demenței și a proceselor degenerative. Hai, că v-am convins!

1. Către paradis, de Hania Yanagihara

Editura Litera, 2023

 

Către paradis este un roman de fin de siècle de o calitate literară excepțională, dar mai presus de orice este opera unui geniu în privința cunoașterii emoțiilor. Forța motrice a acestui roman remarcabil este faptul că Hanya Yanagihara ne înțelege atât dorința fierbinte de a-i proteja pe cei pe care-i iubim - parteneri, iubiți, copii, prieteni, rude și chiar concetățeni -, cât și durerea cumplită din momentul în care dăm greș.

Hania Yanagihara a publicat trei romane, Oamenii din copaci (The People in the Trees, 2013), O viață măruntă (A Little Life, 2015) și Către paradis (To Paradise, 2022).

2. Viața mea în librăria Morisaki, de Satoschi Yagisava

Editura Litera, 2023

Printre discuțiile din ce în ce mai pătimașe despre literatura japoneză modernă, întâlnirea întâmplătoare, într-o cafenea, cu un necunoscut timid și secretele poveștii de dragoste a lui Satoru, tânăra Tatako va descoperi treptat un mod de a comunica și de a relaționa care pleacă de la cărți și ajunge la inimă și un stil de viață mai intim și mai autentic, fără teama de a spune ce gândește și de a lăsa în urmă trecutul.

Satoshi Yagisawa (Chiba, Japonia, 1977) locuiește în Tōkyō. Romanul său de debut, Viața mea în librăria Morisaki, a câștigat premiul literar Chiyoda și a fost ecranizat.

3. Hitler, de Ian Kershaw

Litera, 2023

Studiu laureat al Premiului Wolfson pentru istorie și al Premiului Bruno Kreisky, câștigător al British Academy Book Prize.

De la nașterea ilegitimă într-un sătuc din Austria la moartea înspăimântătoare în buncărul de sub cancelaria Reichului din Berlin, Adolf Hitler a lăsat o amprentă plină de contradicții asupra națiunii germane, care testase și respinsese democrația la finalul debilitant al Primului Război Mondial. Cu acuratețe extraordinară, Kershaw recreează condițiile care au făcut posibilă ascensiunea lui Hitler: antisemitismul virulent din Viena începutului de secol XX, încercarea teribilă a Marelui Război cu nenumăratele sale victime, naționalismul toxic care a pus stăpânire pe Bavaria anilor ’20, subminarea Republicii de la Weimar de către extremiștii de dreapta sau de stânga, isteria care a însoțit acapararea puterii de către Hitler în 1933 și care mai apoi a escaladat sub forma atacurilor brutale ale trupelor sale de asalt asupra evreilor și a altor condamnați drept inamici ai rasei ariene.

Mai urmează un volum

Într-o relatare care are la bază multe surse anterior nepublicate, Hitler se transformă dintr-un fatalist obscur, un toboșar neobosit al urii în berăriile din München, în instigatorul faimosului puci eșuat și, în cele din urmă, în conducătorul unei alianțe de încropeală a partidelor de dreapta unite într-o mișcare care avea să entuziasmeze poporul german. Acest volum, primul din două, se încheie cu promulgarea infamelor Legi de la Nürnberg, care au împins evreii germani către periferia societății, și cu marșul armatei germane în Renania, primul pas al lui Hitler către abisul războiului.

Ian Kershaw este autorul, printre altele, al volumelor Making Friends with Hitler, care a câștigat Elizabeth Longford Prize pentru biografie istorică, Fateful Choices: Ten Decisions that Changed the World, 1940-1944, și The End: Germany 1944–1945. Membru al Academiei Britanice și al Societății Regale de Istorie, al Wissenschaftskolleg zu Berlin și al Alexander von Humboldt-Stiftung din Bonn, Kershaw a primit titlul de cavaler în 2002 pentru serviciile aduse în calitate de istoric. La Editura Litera, de același autor, au apărut Drumul spre iad. Europa 1914–1949 și Un continent fracturat. Europa 1950–2017.

4. Alexandru cel Mare, de Robin Lane Fox

Editura Litera, 2022

Scris de profesorul și istoricul britanic multipremiat Robin Lane Fox, acest volum cercetează o mare varietate de surse, de dovezi și de legende, multe dintre ele contradictorii, pentru a se concentra asupra lui Alexandru cel Mare ca un bărbat al vremurilor sale.

5. Rege și împărat. Viața lui Carol cel Mare, de Janet L. Nelson

Editura Litera, 2023

Carol, regele francilor, este una dintre figurile cele mai remarcabile care au condus vreodată un superstat european. De aceea este numit adesea „Charlemagne” de către francezi și „Karl der Grosse” de către germani. Moștenirea lui Carol este vizibilă în faptele sale și în rezonanța lor continuă, formând ducate și comitate, reconstruind și întemeind orașe și mănăstiri și declarându-se nu doar rege al francilor, ci și nou împărat al Imperiului Roman. Succesorii lui - din unele puncte de vedere, până în ziua de azi - s-au străduit să interpreteze, să copieze sau să distrugă moștenirea lui Charlemagne.

Profesor emerit de istorie medievală la King’s College, Londra, Janet L. Nelson a scris și a tradus vaste lucrări despre Europa Evului Mediu Timpuriu, printre acestea numărându-se Charles the Bald (1992), The Frankish World (1996) și Courts, Elites, and Gendered Power in the Early Middle Ages (2007). 

6. Libertate și evoluție. Ierarhii în natură, societate și știință, de Adrian Bejan

Editura Litera, 2023

Scrisă pentru un public larg, inclusiv pentru cititori interesați de știință, de imagini din natură, de similaritate și de nonuniformitate, de istorie și de viitor, dar și pentru cei care își găsesc pur și simplu bucuria în jocul ideilor, cartea arată cât de numeroase concepte de „schimbare de design” capătă o justificare științifică solidă și cum ele coexistă alături de evoluția naturii, a societății, a tehnologiei și a științei.

Adrian Bejan este profesor universitar cu importante contribuții în termodinamică. După studii la Institutul de Tehnologie din Massachusetts, și-a început cariera de cercetător la Universitatea din California, Berkeley, și-a continuat-o la Universitatea din Colorado, Boulder, iar în 1984 a fost numit profesor plin la Universitatea Duke, unde este Distinguished Professor. Este laureat al Medaliei Benjamin Franklin, al Premiului Humboldt, al Premiului Academiei de Științe din Turcia, iar în 2020 i s-a conferit din partea președintelui Franței titlul de Cavaler al Ordinului Palmes Académiques. 

7. Petru cel Mare. O biografie, de Lindsey Hughes

Editura Litera, 2023

Petru cel Mare (1672-1725), țar al Rusiei timp de 43 de ani, a fost un personaj dramatic, fermecător și neconvențional. Printre pasiunile acestui bărbat care a adus civilizația în Rusia se numărau extragerea dinților, efectuarea autopsiilor, strunjirea lemnului și stingerea incendiilor! Pornind de la scrisori și documente personale, dar și de la povești ale contemporanilor săi, această carte creionează un personaj complex, oferind informații despre acțiunile, deciziile, posesiunile sale și despre lumea sa fantastică - pseudonimele sale, fascinația pentru lumea întoarsă pe dos, interesul său față de pitici, înclinația spre vandalism și atracția față de clovni. 

Lindsey Hughes (1949-2007), absolventă a Universității Cambridge, a fost istoric britanic specializat pe Rusia secolelor XVII și XVIII, studiind cu precădere perioada de domnie a țarului Petru cel Mare.

8. Tomás Nevinson, de Javier Mariás

Editura Litera, 2023

Dincolo de intriga sa, romanul lui Javier Marías, unul dintre cei mai apreciați scriitori spanioli în viață, este o reflecție profundă asupra limitelor între care se poate acționa, asupra compromisului pe care îl presupune evitarea răului mai mare și asupra dificultății de a stabili care este acesta. Pe fundalul episoadelor istorice de terorism, Tomás Nevinson este povestea a ceea ce li se poate întâmpla acelora cărora li s-a întâmplat deja totul și cărora, în aparență, nu li se mai poate întâmpla nimic. 

9. Electra, de Jennifer Saint

Editura Litera, 2023

Electra, fata cea mică a Clitemnestrei și a lui Agamemnon, nu-și dorește nimic altceva decât ca preaiubitul ei tată să se întoarcă teafăr acasă, de la război. Dar va putea ea oare să eludeze istoria sângeroasă a familiei sale, sau și soarta ei va fi pecetluită de violență? Jennifer Saint, autoarea bestsellerului Ariadna, propune de această dată o fascinantă reinterpretare a legendei Electrei, una dintre cele mai cunoscute antieroine din mitologia greacă.

Fascinată dintotdeauna de mitologia Greciei antice, Jennifer Saint a urmat studii clasice la King’s College din Londra.

10. Războaie de graniță. Conflicte care ne definesc viitorul, de Klaus Dodds

Editura Litera, 2023

Klaus Dodds sondează ciocnirile geopolitice ale viitorului, explorând zidurile de la granițe - atât fizice, cât și simbolice -, de la Fâșia Gaza până la cursa spațială. În Munții Himalaya, la Marea Mediterană și în alte părți ale lumii, tensiunea inerentă, provocată de încercarea de a separa lumea în fel și fel de zone, este departe de a dispărea.

Klaus Dodds este profesor de geopolitică la Royal Holloway, Universitatea din Londra. Ca autor sau coautor a mai publicat: Ice Humanities (2022), Ice: Nature and Culture (2018), Geographies, Genders and Geopolitics of James Bond (2017, alături de Lisa Funnell), Geopolitics: A Very Short Introduction (2007) și Pink Ice: Britain and the South Atlantic Empire (2002).

 

×
Subiecte în articol: cărţi primavara