Dacă e marţi, e Dan Brown

Este din nou marţi, în consecinţă este vremea unui nou capitol din "Simbolul pierdut", volum semnat Dan Brown, care va apărea în curând în România la Editura Rao. Noul roman al lui Dan Brown este rezultatul a cinci ani de cercetare şi documentare, iar acţiunea se concentrează în 12 ore, în care eroul de la Harvard, profesorul Robert Langdon, ne conduce alert şi codificat în culisele tainice ale masoneriei.

Documentarea a fost laborioasă şi autorul însuşi s-a identificat cu eroul său, a căpătat acest "dar" al învestigaţiei, pentru că, "de multe ori, trebuie să îţi faci cercetările în alte moduri, sub alte nume sau prin alte căi", spune Dan Brown.  "Am fost întotdeauna fascinat de puterile oculte, de societăţile secrete. Am crescut într-un oraş din New England, unde exista o lojă masonică deasupra teatrului local şi voiam să aflu ce se întâmpla acolo", declara Dan Brown cu prilejul lansării.

Aşa a fost scrisă o poveste tainică, păstrată sub pecete precum marile secrete ale omenirii până chiar în momentul ales simbolic pentru lansarea de la New York - la miezul nopţii şi un minut... Peste 180 de librării rămase deschise pentru evenimentul editorial al anului au fost luate cu asalt de cititori în mijlocul nopţii. Cu toţii voiau să atingă volumul învăluit de mister şi ţinut sub securitate absolută precum zămislirea concretă a Sfântului Graal. "The Lost Symbol" a fost lansat la 15 septembrie în SUA, Marea Britanie, Australia, Noua Zeelandă şi Africa de Sud, într-un tiraj inedit însumând 6,5 milioane de exemplare - cel mai mare tiraj de debut înregistrat până acum. Primele traduceri europene au fost deja publicate în Cehia, Grecia şi Spania. La 14 octombrie, în deschiderea oficială a Târgului de Carte de la Frankfurt, s-a lansat ediţia în limba germană a romanului, cu un tiraj de 1,2 milioane de exemplare. Franţa anunţă o "lansare istorică" la 26 noiembrie, cu un tiraj iniţial de 600.000 de exemplare, iar ediţia în limba spaniolă are un tiraj spectaculos, de un milion de exemplare.

Cu ocazia lansării volumului, Rao a lansat şi site-ul www.simbolulpierdut.ro, unde puteţi afla mai multe amănunte legate de achiziţionarea cărţii.

Capitolul 3
Robert Langdon era cufundat în fişele şi în notiţele sale, când huruitul roţilor limuzinei îşi schimbă tonalitatea pe asfalt. Ridică ochii, observând cu surprindere să vadă unde ajunseseră.
"Suntem deja la Memorial Bridge?"
Lăsându-şi hârtiile din mână, cuprinse cu privirea apele line ale Potomacului. O pâclă deasă îi acoperea undele. Având un nume parcă predestinat, Foggy Bottom - Fundătura Ceţoasă -, locul i se păruse întotdeauna ciudat ales pentru a se construi aici capitala unei ţări. Dintre toate zonele disponibile în Lumea Nouă, părinţii fondatori aleseseră tocmai acest teren mlăştinos, pe un mal de râu, pentru a pune piatra de temelie a societăţii lor de tip utopic.
Langdon privi apoi în stânga, peste Tidal Basin, spre silueta graţioasă a Memorialului Jefferson - Panteonul Americii, aşa cum îl numeau mulţi. Drept în faţa maşinii, Memorialul Lincoln se înălţa cu o austeritate rigidă, liniile lui ortogonale amintind de Parthenonul atenian. Mai departe de el se zărea emblema oraşului - axul pe care îl văzuse din avion. Iar originile sale arhitecturale erau mult, mult mai vechi decât cele romane sau elene.
"Obeliscul egiptean al Americii."
Turnul monolitic al Monumentului Washington se înălţa în zare, iluminat pe fundalul cerului, aidoma catargului maiestuos al unei corăbii. Din unghiul în care se afla el, obeliscul părea dezrădăcinat... legănându-se pe bolta întunecată de parcă ar fi plutit pe o mare agitată. În ceea ce-l privea, Langdon se simţea la fel de dezrădăcinat. Vizita aceasta la Washington fusese cât se poate de neaşteptată. "M-am trezit dimineaţă cu gândul la o duminică liniştită petrecută acasă... iar acum, iată-mă la numai câteva minute de Capitoliu."
În dimineaţa aceea, la ora cinci fără un sfert, Robert Langdon sărise în apă, începându-şi ziua aşa cum o făcea întotdeauna, cu cincizeci de ture de bazin în piscina de la Harvard, pustie la ora respectivă. Fizicul său nu mai era tocmai cel din anii de colegiu, când juca polo pe apă, însă îşi păstrase tonusul şi supleţea, arătând respectabil pentru un bărbat de 40 şi ceva de ani. Singura deosebire era efortul pe care trebuia să-l depună acum pentru a se menţine astfel.
Când se întorsese acasă, pe la ora şase, îşi începuse ritualul matinal, de măcinare cu râşniţa manuală a cafelei de Sumatra, savurând aroma exotică din bucătărie. Însă în această dimineaţă observase cu surprindere că ledul roşu de pe afişajul poştei vocale clipea. "Cine să fi sunat la ora şase dimineaţa duminică?" Apăsase butonul şi ascultase mesajul.
"Bună dimineaţa, domnule profesor. Îmi pare foarte rău că vă deranjez la această oră." Vocea era ezitantă şi avea un vag accent sudist. "Mă numesc Anthony Jelbart şi sunt asistentul executiv al lui Peter Solomon. Domnul Solomon mi-a spus că obişnuiţi să vă treziţi devreme... şi a încercat să vă contacteze în dimineaţa aceasta. Aţi fi atât de amabil să-l sunaţi pe Peter direct, imediat ce primiţi mesajul? Probabil că aveţi noul lui număr privat, dar dacă nu, notaţi-l: 202-329-5746."
Langdon simţise imediat o undă de îngrijorare pentru prietenul său. Peter Solomon era impecabil de politicos şi de bine-crescut, nefiind în nici un caz genul de om care să telefoneze la spartul zorilor, în zi de duminică, fără să se fi întâmplat ceva cu adevărat rău.
Lăsându-şi cafeaua pe jumătate preparată, intrase grăbit în birou să-l sune.
"Sper că nu i s-a întâmplat nimic."
Peter îi fusese prieten, mentor şi, cu toate că avea doar cu doisprezece ani mai mult decât el, se conturase ca o figură parentă pentru Langdon încă de la prima lor întâlnire, la Universitatea Princeton. Student în anul al doilea fiind, Robert Langdon trebuise în cadrul curricumului obligatoriu să asiste la o conferinţă susţinută de cunoscutul istoric şi filantrop. Solomon vorbise
atunci cu o patimă molipsitoare, schiţând o imagine extraordinară a semioticii şi a istoriei arhetipale, care aprinsese în Langdon ceea ce avea să devină mai târziu pasiunea lui de o viaţă pentru simboluri. Dar nu geniul dovedit, ci modestia care se citea în ochii lui blânzi şi cenuşii fusese cea care îi dăduse curajul
de a-i scrie un bileţel de mulţumire. Tânărului student nu-i trecuse nici o clipă prin minte ideea că Peter Solomon, unul dintre cei mai bogaţi şi mai fascinanţi intelectuali ai Americii, avea să-i răspundă la scrisoare. Dar el o făcuse. Şi aşa începuse o prietenie cu adevărat încântătoare.
Academician recunoscut, al cărui fel de a fi bonom îi punea în umbră puternica moştenire, Peter Solomon făcea parte din extrem de bogata familie Solomon, al cărei nume apărea pe clădiri şi pe universităţi din întreaga ţară. La fel ca Rothschild în Europa, numele Solomon emanase întotdeauna un aer mistic, de succes şi de regalitate. Peter preluase ştafeta la o vârstă tânără, după moartea tatălui său, iar până acum, la cincizeci şi opt de ani, deţinuse deja numeroase poziţii importante în viaţă. În prezent era preşedintele Institutului Smithsonian. Uneori, Langdon îl tachina spunându-i că unica pată pe blazonul lui imaculat era diploma de la cea de-a doua universitate urmată: Yale.
În acea dimineaţă, intrând în biroul său, Langdon observase cu surprindere că primise şi un fax de la Peter.

Peter Solomon
Biroul Secretariatului
Institutul Smithsonian

Bună dimineaţa, Robert,

Trebuie să vorbesc cu tine neîntârziat.
Te rog să mă suni în dimineaţa aceasta, cât de repede poţi, la numărul 202-329-5746.

Peter

Langdon formase imediat numărul şi se aşezase la biroul său din stejar lucrat manual, aşteptând.
- Biroul lui Peter Solomon, se auzise glasul familiar al asistentului. Sunt Anthony. Cu ce vă pot ajuta?
- Bună ziua, aici e Robert Langdon. Mi-aţi lăsat un mesaj puţin mai devreme...
- Da, domnule profesor!, replicase tânărul, părând uşurat. Vă mulţumesc pentru că aţi telefonat atât de repede. Domnul Solomon este nerăbdător să discute cu dumneavoastră. Numai puţin, vă rog, să-i spun că aţi sunat. Puteţi să aşteptaţi?
- Desigur.
În vreme ce stătea cu receptorul la ureche, privise numele
prietenului său în antetul Institutului Smithsonian şi nu-şi putuse stăpâni un surâs. "Nu-s mulţi pierde-vară în clanul Solomon!" Arborele genealogic al familiei gemea de magnaţi
ai industriei, de politicieni influenţi şi de oameni de ştiinţă recunoscuţi, unii fiind chiar membri ai Societăţii Regale londoneze. Unica rudă în viaţă a lui Peter, sora lui mai tânără, Katherine, moştenise probabil gena ştiinţifică, fiind acum o
personalitate de frunte într-un domeniu cu totul nou, de frontieră: noetica.
"Pentru mine, tot chineză e", îşi spusese Langdon, amintindu-şi încercările ei neizbutite de a-i explica această nouă ştiinţă anul trecut, la o petrecere organizată în casa lui Peter. Langdon o ascultase cu atenţie şi apoi replicase: "Îmi pare mai degrabă magie decât ştiinţă". Iar Katherine îi făcuse cu ochiul, în glumă: "Ştii, distanţa dintre ele e mai mică decât crezi, Robert!".
Asistentul lui Peter revenise la telefon.
- Îmi pare rău, dar domnul Solomon se pregăteşte să încheie o teleconferinţă. Lucrurile sunt cam haotice aici, în dimineaţa asta.
- Nu-i nici o problemă. Pot să sun eu din nou.
- De fapt, m-a rugat pe mine să vă comunic motivul pentru care voia să vă contacteze. Vă deranjează?
- Fireşte că nu.
Asistentul trăsese adânc aer în piept.
- Aşa cum probabil ştiţi, domnule profesor, în fiecare an, Consiliul de Administraţie al Institutului Smithsonian organizează aici, în Washington, o gală restrânsă, pentru a le mulţumi celor mai generoşi sponsori ai noştri. La ea participă o mare parte din elita culturală a ţării.
Langdon ştia că suma din contul lui bancar avea prea puţine zerouri în coadă pentru a-l încadra în elita culturală, dar îşi spusese că, probabil, Solomon voia totuşi să-l invite.
- În acest an, aşa cum se obişnuieşte, continuase asistentul, dineul va fi precedat de un discurs special. Am avut norocul să putem rezerva în acest scop Sala Statuilor.
"Cea mai bună sală din Washington", îşi zisese Langdon în sinea lui, amintindu-şi o conferinţă pe teme politice la care asistase cândva în impunătoarea încăpere semicirculară. Ar fi fost greu să uite, de altfel, cele cinci sute de scaune pliante dispuse într-un arc de cerc perfect, înconjurate de treizeci şi opt de statui în mărime naturală, în sala care găzduise iniţial lucrările Camerei Reprezentanţilor.
- Avem însă o problemă. Vorbitorul nostru s-a îmbolnăvit şi abia ce ne-a anunţat că nu va putea rosti discursul. Asistentul făcuse o pauză stânjenită, după care adăugase: Aceasta înseamnă că avem o nevoie disperată de un înlocuitor. Iar domnul Solomon s-a gândit că dumneavoastră aţi fi atât de amabil încât să acceptaţi.
- Eu?!, replicase Langdon. (Nu era nici pe departe ceea ce crezuse el.) Sunt sigur că Peter poate găsi un înlocuitor mult mai bun decât mine.
- Dumneavoastră sunteţi prima alegere a domnului Solomon, şi dovediţi prea multă modestie, domnule profesor! Oaspeţii noştri vor fi încântaţi să vă asculte, iar domnul Solomon s-a gândit că aţi putea susţine aceeaşi prelegere pe care aţi prezentat-o acum câţiva ani, la postul tv al clubului de carte Bookspan. Aşa, nu va trebui să pregătiţi ceva special. Spunea că materialul de atunci se referea la simbolismul din arhitectura capitalei americane, ceea ce pare perfect pentru această ocazie.
Langdon nu era chiar atât de sigur.
- Dacă-mi aduc bine aminte, prelegerea de atunci avea mai mult de-a face cu istoria masonică a clădirilor, decât cu...
- Exact! După cum ştiţi, domnul Solomon este mason, la fel ca mulţi dintre prietenii săi invitaţi la gală. Sunt sigur că vor fi încântaţi să vă audă vorbind despre acest subiect.
"Recunosc că mi-ar fi uşor." Langdon păstrase notiţele tuturor prelegerilor pe care le susţinuse vreodată.
- Cred că aş putea să mă gândesc la sugestia dumneavoastră. Pe ce dată va avea loc gala?
Asistentul îşi dresese glasul, părând dintr-odată teribil de stânjenit.
- Păi, de fapt, domnule, este diseară.
Langdon izbucnise într-un hohot de râs sonor.
- Diseară?!
- De aceea lucrurile sunt atât de agitate aici în dimineaţa aceasta. Institutul se află într-o situaţie foarte neplăcută... Domnul Solomon e gata să trimită un avion particular la Boston, după dumneavoastră, continuase asistentul, vorbind mai cu grăbire. Zborul durează numai o oră şi veţi fi înapoi acasă înainte de miezul nopţii. Cunoaşteţi terminalul privat de la Aeroportul Logan din Boston?
- Îl cunosc, răspunsese Langdon fără tragere de inimă.
"Nu e de mirare că Peter obţine întotdeauna tot ce-şi pune-n minte."
- Splendid! Şi puteţi fi acolo pentru a vă îmbarca la... să spunem, la cinci fix?
- Nu prea mi-aţi lăsat de ales, nu-i aşa?
- Nu vreau decât să-l mulţumesc pe domnul Solomon.
"Peter are efectul ăsta asupra oamenilor." Langdon cumpănise o vreme, fără a vedea o cale de ieşire.
- Bine, rostise el în cele din urmă. Transmiteţi-i că voi fi acolo!
- Excelent!, exclamase asistentul pe un ton de profundă uşurare, după care îi comunicase numărul avionului şi celelalte date necesare.
Când Langdon închisese telefonul, se întrebase dacă lui Peter îi fusese vreodată refuzat ceva.
Revenind la cafeaua lui, mai puse câteva boabe în râşniţă. "Un plus de cafeină în dimineaţa asta, îşi spusese. Fiindcă va fi o zi foarte lungă."