x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Eminescu nostru, cel de toate zilele

Eminescu nostru, cel de toate zilele

de Clara Margineanu    |    29 Ian 2012   •   12:56

Miercuri, 1 februarie, in cadrul colectiei Biblioteca pentru Toti, Jurnalul National va ofera “Mihai Eminescu – Poezii', volumul 147

Toata lumea crede ca il stie, pentru ca se invata la scoala, este subiect de extemporal si bacalaureat. Toata lumea stie ca este cel mai mare poet roman, din toate timpurile.

Este al nostru, al tuturor, asa cum il stim dintr-o opera uriasa, patru fotografii, sute de studii critice, cateva statui si cateva biografii (re)inventate. Este nume de strazi, bulevarde si festivaluri, este in manualele scolare, este romantic, patriot, initiat, este cliseu si loc comun, este Luceafarul poeziei romanesti. Este sculptat in piatra si in bronz.

Este nemuritor. ,,Oda in metru antic', ,,Epigonii', ,,Scrisoarea a IIIa', ,,Imparat si proletar', ,,Floare albastra', ,,Atat de frageda', ,,Luceafarul' sunt doar cateva titluri de poezii emblematice, de care toata lumea a auzit la scoala, pentru ca au fost subiect de teza sau extemporal.

Obligativitatea de a-i invata versurile pe de rost, ca si aplauzele festive la diverse ceremonii care ii poarta numele ne-au indepartat de profunzimea, altitudinea, geniul poeziei eminesciene. Demersul didactic ,,Iubirea si natura in poezia lui Eminescu' sau memorarea comentariului literar al poemului ,,Luceafarul' au dat frisoane adolescentilor, fie ei si indragostiti.

Dansul pe ritmuri impuse a neantizat ideea de zbor. In orice caz, orice (fost) elev stie sa spuna cate ceva despre Eminescu.

Aproape orice copil intrebat: ,,Tu esti Mircea?' va raspunde: ,,Da-mparate!'. Aproape orice varstnic stie romanta ,,Sara pe deal'. Aproape toti stim ca a iubit-o foarte mult pe Veronica Micle si ca tot ce a scris, a lasat tuturor, celor din tara lui Eminescu.

Stia filozofie, astronomie, matematica, fizica si uneori, vorbea codrilor, marii, lunii. Viata sa pamanteana a fost intoarsa pe dos si indesata cu plasmuiri, calomnii, enormitati, reprezentari mentale felurite. A fost, asadar, in viziuni multiple: sarac, bogat, singur, inconjurat de prieteni, genial, nebun, indragostit orbeste de o singura femeie, infidel si aventurier, idealist, materialist…

,,Eminescu este un om al timpului modern, cultura lui individuala sta la nivelul culturei europene de astazi' a scris Titu Maiorescu. ,,Domnule Maiorescu, ridicati-mi-l de pe cap pe domnul Eminescu caci a innebunit de tot!' i-a scris lui Maiorescu, doamna Slavici.

Ultimul mare romantic european, Eminul cel iubit, poetul nepereche a zguduit puternic literatura romana si a asezat-o pe alte temelii. Tocmai de aceea, I.Panu a acuzat creatia eminesciana de ,,lipsa de continuitate cu literatura trecuta.' Voci solemne au emis ca nu putea sa scrie asa cum a scris daca ar fi trait alta viata si ca nu putea fi genial daca nu era nebun.

,,S-a constatat ca a putut studia la Berlin. S-a constatat ca nu a putut studia la Berlin. S-a constatat ca poezia <> a scris-o pentru o femeie, dar a daruit-o la trei; s-a constatat ca era cult. Ca era elegant. Ca nu era elegant. Ca avea ceas de aur cu cheita si cu monograma. S-a constatat ca era betiv. S-a constatat ca nu era betiv.'(Nichita Stanescu, ,,Amintiri din prezent')

Dupa moarte i s-a cantarit creierul, de la posteritate a indurat toate acestea. Probabil ca fiinta sa de lumina ar zambi stiind ca oamenii din tara lui Eminescu, il citesc cu adevarat. Din scoarta in scoarta, din timp in timp, cu atentia si rabdarea pe care autorul le merita. Apoi, fiecare cititor sa-si aleaga poemul sau versul preferat, asa cum si-ar alege un dar. ,,Si pateaza umbra verde cu misterioase dungi'(,,Scrisoarea V').

,,Cum poate fi umbra, care e o pata, patata?' se intreaba Ioana Parvulescu intr-una dintre splendidele-i carti de eseuri si continua: ,,un intreg curs de poezie s-ar putea tine numai pornind de la versul acesta.'

In volumul care va aparea miercuri impreuna cu ,,Jurnalul National', poeziile sunt ordonate cronologic, dupa anul scrierii. In 1867, a scris si publicat ,,Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie!', poem confiscat apoi de propaganda comunista. Razbate pana in zilele noastre, dintre coperte, dorinta-indemn: ,,Fii tai traiasca numai in fratie!' Daca toti cititorii lui Eminescu ar rosti acest vers intr-un glas, ar reusi cuvintele sa atraga realul?

×