x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Pacepa a lansat o nouă carte în SUA

Pacepa a lansat o nouă carte în SUA

de Marina Constantinoiu    |    25 Iun 2013   •   19:14
Pacepa a lansat o nouă carte în SUA

Împreună cu un specialist în Drept, el expunde unele dintre cele mai importante campanii de dezinformare din epoca noastră
Generalul Ion Mihai Pacepa, reprezentantul cu gradul cel mai înalt al unui serviciu secret din fostul bloc comunist care a decis să dezerteze în tabăra adversă, în Occident, şi-a lansat o nouă carte în Statele Unite ale Americii. Alături de istoricul şi profesorul de drept Ronald Rychlak, Pacepa expune unele dintre cele mai importante, şi totuşi necunoscute campanii de dezinformare din epoca noastră, relatează wnd.com.
În volumul “Disinformation: Former Spy Chief Reveals Secret Strategies for Undermining Freedom, Attacking Religion, and Promoting Terrorism” (“Dezinformare: Un fost spion dezvăluie strategii secrete de subminare a libertăţii, atacare a religiilor şi promovare a terorismului”), lansat marţi pe plan naţional în SUA de WND Books, cititorul va descoperi răspunsuri la numeroase întrebări cruciale din era modernă: de ce s-a întors în aşa măsură lumea occidentală împotriva credinţei sale fondatoare, creştinismul, în ultimele două generaţii? De ce s-a produs acest reviriment al islamismului radical, jihadului şi terorismului, după o perioadă lungă de linişte aparentă? De ce se manifestă tot mai puternic marxismul în America şi aliaţii săi din NATO? Şi ce s-a întâmplat de fapt cu Rusia după căderea Zidului Berlinului?

“Trăind încă sub o altă identitate, protejată de SUA, omul creditat de CIA drept singura persoană din lumea occidentală care a reuşit să demoleze un întreg serviciu de spionaj inamic îşi alege acum o ţintă mare: rădăcinile ruseşti ale 'ştiinţei' dezinformării”, notează sursa citată.
“Această lucrare remarcabilă va schimba modul în care priviţi serviciile de informaţii, politica externă, presa şi multe altele”, a declarat James Woolsey, fostul director al CIA, care a redactat introducerea cărţii editată de WND Books.

Analiza se referă în special la mecanismul complex al dezinformării ca unealtă creată şi folosită de KGB în timpul Războiului Rece, când existaumai mulţi oameni angajaţi în dezinformare decât în cadrul forţelor armate şi industriei de apărare la un loc, potrivit generalului. O unealtă folosită şi azi de Rusia, în viziunea autorilor, pentru a ridica lumea arată împotriva SUA.

Whistleblower, revistă de politică americană care apare lunar, a dedicat un număr întreg în septembrie anul trecut noii cărţi a generalului Ion Mihai Pacepa.

×
Subiecte în articol: ion mihai pacepa