x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte "România târâş"

"România târâş"

26 Noi 2009   •   00:00
"România târâş"

Marian Nazat va lansa mâine, 27 noiembrie, la Târgul de carte de la Bookfest, volumul intitulat "România târâş". Lansarea va avea loc la ora 17:00 la standul Editurii Rao. Ion Târăş a primit deja cartea, iar scriitorul Augustin Buzura ne vorbeşte despre autorul ei pe care l-a descoperit în paginile Jurnalului Naţional.



"Ion Târâş desfăcu meticulos pachetul şi buchisi cu poticneli titlul de pe copertă. «România târâş, ca pe mine adică!», se miră el, şi-n două zile o citi cu oareşce curiozitate. Îşi zări numele în paginile tipărite şi descoperirea asta îl ului, pentru că nu-şi explica ciudata nimereală. Că el era om simplu, din popor, nu sărise din rânduiala locului neînsemnat, un ins  din grămada lipsită de identitate. Cineva se preocupase de soarta lui, îl băgase în seamă, ca pe un erou al simplităţii, între scoarţele frumos scrise, şi nu-şi lămurea deloc tâlcul întâmplării. În acele şiruri de vorbe află că numele său însoţea ca o insultă România şi deodată se înciudă. Înjură din adâncul rărunchilor şi, mânios, azvârli cartea sub patul din odaie, s-o ferfeniţească libărcile lacome. Se dezgustase să audă oriunde batjocorindu-i-se vatra, originile, şi gândul îi fugi iute la copii, pribegiţi pe undeva în Spania. «În ţară străină, mama lui de trai! Departe de părinţi, târâşul ei de socoteală!», se opinti iarăşi Ion Târâş, cu ochii împăienjeniţi de lacrimi amare. Aruncă pe răzorul îngheţat bocnă chiştocul încă fumegând şi sufletul i se goli dureros.

Dintr-odată simţi că neamul i se stinge neplâns şi înstrăinat. Definitiv", scrie Marian Nazat.  Pentru scriitorul Augustin Buzura, autorul "României târâş" este un cronicar neobosit, la a cincea culegere de eseuri. "După Starea de anormalitate, în două volume, România de-a-ndoaselea, România oranj, iată şi volumul de faţă, România târâş. Adică, ţara lui Ion Târâş, românul simbolic, locuitorul «României amorţite», «românul cu identitate tulbure şi de împrumut, niciodată definitivă», cel pe care «de un secol şi jumătate îl tot trage istoria într-o direcţie sau alta, după bunul ei plac». Volumul este în ultimă instanţă întâlnirea acestuia cu istoria aiuritoare a ultimilor doi ani: fie el căpşunar, politician, artist, gazetar sau anonim, el continuă să îşi caute un rost, un punct fix în mişcarea browniană a istoriei.

În noua sa carte, Marian Nazat trece de multe ori la semnificaţiile profunde ale evenimentului asupra căruia s-a concentrat, ca, de exemplu, în eseul consacrat morţii unui anonim. Poate a acelui Ion. Şi, prin extensie, chiar asupra vieţii şi morţii inevitabile. Dincolo de subiectele aparent trecătoare, autorul ne obligă şi pe noi, cititorii, să medităm cu gravitate asupra lumii în care trăim. Şi de al cărei destin suntem cu toţii răspunzători", apreciază Augustin Buzura.


×
Subiecte în articol: carte