x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Sara Danius, prima femeie din fruntea Academiei Suedeze, a decedat la 57 de ani

Sara Danius, prima femeie din fruntea Academiei Suedeze, a decedat la 57 de ani

12 Oct 2019   •   21:30
Sara Danius, prima femeie din fruntea Academiei Suedeze, a decedat la 57 de ani
Sursa foto: antena1

Sara Danius, prima femeie care a ocupat funcţia de secretar permanent al Academiei Suedeze şi care a condus instituţia ce acordă premiul Nobel pentru Literatură în timpul recentei crize, a murit la 57 de ani după o grea suferinţă.

Profesoară la catedra de Literatură, scriitoare şi critic literar, ea a fost aleasă membră a instituţiei în 2013, iar doi ani mai târziu i-a luat locul lui Peter Englund în fruntea celei mai importante instituţii a ţării, care în 300 de ani a desemnat pentru prima oară o femeie în această funcţie.

Sub conducerea sa Academia Suedeză, înfiinţată în 1786, a decernat premiile Nobel pentru Literatură unor personalităţi controversate: belarusa Svetlana Alexievich, cantautorul american Bob Dylan şi britanicul Kazuo Ishiguro.

În timpul mandatului său instituţia a fost afectată, în plină eră #MeToo, de o criză istorică în urma acuzaţiilor de abuzuri şi agresiune sexuală, care ar fi avut loc în perioada 1996 - 2017, fiind vizate cel puţin 18 femei. Persoana acuzată de comiterea acestora, Jean-Claude Arnault, era soţul unei membre a Academiei Suedeze, Katarina Frostenson. El a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare pentru două capete de acuzare de viol.

După demisia a trei membri ai Academiei Suedeze, și Sara Danius a decis să renunțe la funcție. Demisia ei a provocat manifestaţii şi reacţii pe reţelele de socializare, considerând că ea este o victimă a sexismului.

Academia s-a aflat apoi în pragul abisului fiind forţată, pentru prima oară în şase decenii, să amâne acordarea premiilor Nobel pentru Literatură pentru a începe un proces de reforme, de reînnoire a membrilor săi şi de includere a unor persoane din afara comitetului elector, pentru ca Fundaţia Nobel să fie de acord ca instituţia să decerneze din nou premiile.

Decesul lui Danius intervine la două zile după ce Academia a acordat un dublu premiu Nobel pentru Literatură: cel din 2018, pentru poloneza Olga Tokarczuk şi din 2019, pentru austriacul Peter Handke.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: nobel sara danius