Scena crimei. Mantia verde

În “Mantia verde” îl regăsim ca personaj principal pe Richard Hannay, protagonistul lui John Buchan din celebrul roman “39 de trepte”. şi de această dată eroul trece prin aventuri uimitoare, frizând câteodată neverosimilul. Dar scena pe care evoluează acum este cu mult mai vastă şi implică un număr cu mult mai mare de personaje.

Smuls din confortul unui conac unde se refăcea după apriga bătălie de la Loos, maiorul Hannay este obligat să străbată distanţe imense – de la Londra la Lisabona, de-acolo în Olanda, Berlin, Rusciuc, Constantinopole, până la poalele munţilor Ararat. Deşi visează să se reîntoarcă la batalionul său, ca să lupte, în continuare, împotriva germanilor, el acceptă o misiune secretă şi periculoasă – aceea de a le afla acestora planurile în Orientul Apropiat şi de a le zădărnici. Călătoreşte cu automobilul, cu trenul, cu o barjă pe Dunăre. La nevoie se deplasează cu ajutorul cailor sau pe jos. Îl însoţesc trei prieteni extrem de descurcăreţi şi temerari – englezul Sandy Arbuthnot, americanul John Scantlebury Blenkiron şi un olandez din Africa de Sud, Peter Pienaar. Pentru a înşela vigilenţa celor pe care îi spionează, ei fac apel la travestiuri, adoptă multe identităţi, ajutaţi fiind şi de cunoaşterea mai multor limbi străine. Se preumblă prin saloane somptuoase sau pe străzi mizere, savurează cafele în localuri de vis, sau cunosc groaza bombardamentelor de artilerie, participă la festinuri opulente, sau îndură foamea şi frigul. Sunt verificaţi, arestaţi, interogaţi, maltrataţi, dar reuşesc evadări spectaculoase, descoperind, până la urmă, o conspiraţie de proporţii, pusă la cale de minţi diabolice – aceea de a dezlănţui Jihadul în teritoriile musulmane. În scenele finale ajung până în zona operaţiunilor de război şi unii dintre ei sunt răniţi, pe punctul de a-şi pierde viaţa.

În spatele liniilor inamice, înconjuraţi de duşmani, cei patru dau dovadă de curaj şi de o abilitate neobişnuită de a ieşi din orice încurcătură. Evident, apare şi o femeie fatală, Hilda von Einem, care contribuie la alimentarea efervescenţei religioase în Turcia, şi manipulează cu dibăcie un profet aşteptat să aducă mântuirea locuitorilor din acest teritoriu, disputat de către toate marile puteri ale lumii.
   
O documentare extraordinară i-a permis autorului să prezinte cu precizie ambianţe diverse, obiceiuri ale celor care le populează, modul lor de comportament. Nu-i lipseşte ironia: “capitala germană îţi lasă impresia unei curăţenii sordide şi a unei eficienţe sinistre”.
   
“Mantia verde” seamănă cu un roman picaresc. Eroii săi se deplasează încontinuu, fiind supuşi la o sumedenie de încercări pentru a le testa bravura, isteţimea, îndrăzneala, loialitatea. Dar dacă în naraţiunile de acest tip de acum câteva veacuri eroii se făleau cu faptele lor, deseori înflorindu-le, pentru a stârni admiraţia auditoriului, personajele lui John Buchan acţionează aub acoperire, cu o discreţie desăvârşită, nu-şi trâmbiţează isprăvile. Doar atunci când se regăsesc faţă în faţă devin gureşi, povestindu-şi unul altuia ceea ce au întreprins.

Cei care luptă pe un front în umbră n-au parte de gloria cunoscută, de pildă, de către cavalerii rătăcitori de odinioară. Existenţa lor e ştiută doar de o mână de oameni. Realizările lor se pierd deseori în uitare.
   
John Buchan descrie cu minuţie fazele unui război acuns din perioada primei conflagraţii mondiale, purtat în alt fel decât în zilele noastre.
   
Sau poate că nu s-a schimbat nimic fundamental în modul de operare al serviciilor secrete, în modul lor de a culege informaţii de pe terenul adversarilor.

“Atunci Peter trase câteva gloanţe în aer. A fost obligat să facă asta, fiindcă un tip tocmai încerca să-l strângă de gât. Răspunsul a fost o rafală de gloanţe, trase chiar deasupra noastră în zid.”