Îngeri adolescenţi • Exploratorul • Istoria generală a diavolului • Cartea recordurilor lumii antice
Îngeri adolescenţi
Editura Curtea Veche. Aveţi acasă un adolescent cu care nu vă mai înţelegeţi? Se trezeşte tîrziu, chiuleşte de la şcoală? Nu sînteţi singurul care trece prin asta. Mai toţi părinţii de adolescenţi se confruntă cu probleme dintre cele mai diverse. Pornind de la o faimoasă emisiune de televiziune difuzată de BBC, dr Stephen Briers şi Sacha Baveystock au scris “Îngeri adolescenţi” pentru a veni în întîmpinarea părinţilor disperaţi de relaţia tot mai dificilă cu copiii lor.
Exploratorul
Editura Nemira. Negustorul de antichităţi Alex Benedict intră în posesia unei ceşti din ceramică, ce pare a proveni de pe nava Exploratorul, dispărută în mileniul al treilea, cînd margolienii au părăsit Pămîntul, de fapt au fugit fără să spună nimănui unde se duc, pentru a fi la adăpost de teocraţia teriană, locul în care divinitatea îţi impunea să te supui voinţei preşedintelui. Margolienii au plecat crezînd că pot fonda, departe de Pămînt, o societate nouă, utopică, un loc de trai ideal…
Istoria generală a diavolului
Editura Humanitas. Aşadar, există Diavolul cu adevărat? Nu este cumva o fantasmă colectivă, “ţapul ispăşitor” primordial, pe seama căruia sînt puse toate pasiunile şi pornirile condamnabile ale omului însuşi? De la zeii mitologiilor greacă şi romană, trecînd prin demonii arhaici ai insulelor izolate din Oceania, de pildă, şi ajungînd pînă la Răul absolut, fabricat şi modelat continuu de unele religii actuale, Gerald Messadie abordează antropologic, sociologic şi din perspectiva istoriei mentalităţilor geneza Diavolului şi acea nevoie a omului de a-şi nega responsabilitatea propriilor alegeri…
Cartea recordurilor lumii antice
Editura House of Guides. Este o lucrare documentată, antrenantă şi uşor de citit, despre laturile mai puţin cunoscute ale Antichităţii. Autorii nu şi-au propus evidenţierea viziunii anticilor asupra straniului prin comentarii erudite, ci au ales, pur şi simplu, cele mai dezastruoase, hazlii, ciudate şi triviale fenomene, cum ar fi: care era cel mai afemeiat peşte, cum dansează un elefant pe funie, care era cel mai cumplit act terorist, care era cel mai înfiorător ritual, cine era cel mai mare mîncător de fructe sau unde s-a băut – gratis – cel mai mult vin…