Autoportretul scriitorului (editura Polirom) • Sirenele Bagdadului (editura Trei) • Iluminarea pe înţelesul proştilor (editura Leda)
Autoportretul scriitorului...Polirom. "Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă" (2007) este un volum compus din fragmente de jurnal adaptate, eseuri mai vechi şi amintiri, pe un ton neaşteptat de vesel şi totuşi intim, în care autorul îşi concentrează atenţia asupra unui subiect deosebit: alergarea pe distanţe foarte lungi, un stil de viaţă pe care Murakami însuşi l-a adoptat. Este un subiect radical diferit de cele cu care cititorii fideli s-au obişnuit până acum, lipsit de tentele fabuloase sau suprarealiste.
Sirenele Bagdadului
Trei. Romanul face parte dintr-o trilogie incendiară, tradusă în peste 25 de limbi, care tematizează conflictul dintre Occident şi Orient: acţiunea primului roman se petrece în Afganistan ("Rândunelele din Kabul"), a celui de-al doilea în Israel ("Atentatul"), iar a celui de-al treilea - "Sirenele din Bagdad" - în Irak. De fapt, despre care sirene este vorba? Despre cele care cântă ademenitor sau cele de pe ambulanţe? Sunt întrebări ce prevestesc întreaga dramă a unui tânăr abia ieşit din adolescenţă, un visător sfios, îndrăgostit de poezie şi muzică, un fiu crescut în respectul tradiţiilor şi al unui ancestral cod al onoarei.
Iluminarea pe înţelesul proştilor
Leda. La aproape 30 de ani, Amanda, o yoghină aspirantă de pe Coasta de Vest a Americii, fosta bonă, scrie ghiduri de călătorie "pe înţelesul proştilor" pentru o editură din Manhattan. Sigur, îl are pe prietenul ei Matt, un fotograf sexy, dar acesta este de obicei plecat, sau pur şi simplu combinat cu alte fete. Oricum, Amanda e sigură că noul ei ghid, "Iluminarea pe înţelesul proştilor", îi va schimba complet destinul - va deveni o femeie senină, echilibrată, aşa cum şi-a dorit dintotdeauna. Şi pleacă în India, pentru a descoperi o viaţă nouă, mai spirituală...